Ce s-a întâmplat azi, 25 decembrie?

25.12.2022
Ce s-a întâmplat azi, 25 decembrie?

Data de 25 decembrie este una specială, fiindcă toți creștinii din lumea întreagă sărbătoresc Nașterea lui Iisus Hristos (Crăciunul). Începând cu secolul al XX-lea, această zi a fost una de sărbătoare atât pentru credincioșii cât și pentru laici. Ziua de astăzi reprezintă cea de-a 359-a zi a calendarului gregorian și a 360-a zi în anii bisecți, iar până la finalul anului mai sunt 6 zile.

Evenimente istorice 25 decembrie

1642 – S-a născut Isaac Newton. Acesta a fost prima persoană din lume care a înțeles cum funcționează gravitația după ce a observat cum a căzut un măr din pom. Newton a murit în data de 20/31 martie 1727, la vârsta de 84 de ani.

1758 – În această zi a fost văzută cometa Halley de către Johann Georg Palitzsch. În felul acesta a fost confirmată predicția lui Edmund Halley cu privire la traiectoria ei. Aceasta a fost prima traversare a unei comete prezisă din timp.

1916 – Regele Ferdinand a decretat ordinul militar de război „Mihai Viteazul”, cu trei clase. O măsură necesară având în vedere că era Primul Război Mondial.

1932 – În China a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,6 pe scara Richter. În urma seismului au murit peste 70.000 de oameni.

1977 – A murit Sir Charles (Charlie) Spencer Chaplin. Acesta a rămas cunoscut publicului larg ca Charlie Chaplin, fiind considerat unul dintre cei mai actori ai secolului al XX-lea.

1989 – Au murit Elena și Nicolae Ceaușescu. Aceștia au fost împușcați la Târgoviște, după o simulare de proces, fiind acuzați de crime împotriva poporului român.

1989 – În această zi sfântă, Televiziunea Română a transmis, pentru prima dată în direct, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.

1991Mihail Gorbaciov a anunțat la televizor că demisionează din funcția de președinte al URSS. Decizia a venit ca urmare a faptelor de pe plan extern. Totodată, Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a decis schimbarea denumirii statului din U.R.S.S. (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) în Federația Rusă.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În anul 2021, Turcia a început lucrările la un canal navigabil paralel cu strâmtoarea Bosfor. Canalul va avea o lungime de 45 de km și va transforma o parte din Istanbul într-o insulă. Ideea... citește tot
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot