Data de 25 februarie este cea de-a 56-a zi a calendarului gregorian. În această zi, de-a lungul istoriei, lumea a fost martora unor evenimente care au schimbat dezvoltarea ulterioară a societăților. Impactul acestora, fie pozitiv sau negativ, și-a făcut simțit efectul mult timp.
În această zi, în calendarul creștin-ortodox este sărbătorit Sfântul Ierarh Tarasie, patriarhul Constantinopolului.
1817 – A fost un an deosebit de important pentru cultura românească, fiindcă a fost deschis oficial Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, cel mai vechi muzeu din țară. Samuel von Brukenthal a fost un personaj important al vremurilor sale și un mare colecționar de artă. Acesta a fondat muzeul din Sibiu, care în prezent îi poartă numele. De-a lungul vieții, Brukental a fost jurist și guvernator al Transilvaniei.
1836 – În Statele Unite ale Americii, Samuel Colt a patentat revolverul. Acesta este o armă de foc care este dotat cu un cilindru rotativ ce conține mai multe camere de ardere pentru cartușe, care prin rotație vin pe rând în dreptul țevii.
1866 – Mihai Eminescu a debutat literar cu poezia „De-aș avea….”, în revista „Familia” din Oradea. Mihai Eminescu este considerat cel mai important poet din istoria literaturii române. Versurile sale au dăinuit peste timp și sunt apreciate și în prezent.
1921 – Armata bolșevică nu mai are limite și invadează și ocupă Tbilisi, capitala Republicii Democrate Georgia.
1925 – A fost anul în care Miron Cristea a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
1932 – Adolf Hitler a obținut cetățenia germană prin naturalizare, iar acest lucru i-a permis să participi la alegerile pentru conducerea țării, din același an.
1956 – A fost anul în care a avut loc Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Dintre discursuri s-a remarcat cel al lui Nikita Hruşciov, care a condamnat cultul personalităţii promovat de Stalin, dar și acțiunile acestuia.
1964 – Cassius Clay (Muhammad Ali) ajunge campion mondial la box la categoria supergrea, după ce îl învinge pe Sonny Liston la Miami Beach, Florida.
1990 – În București a emis pentru prima dată Radio Contact, care în anul 2004 a devenit Radio Kiss FM.
2001 – Comuniștii câștigă alegerile în Republica Moldova.
2021 – Pandemia de coronavirus face ravagii în lume, iar la nivel global este depășită cifra de 2,5 milioane de oameni morți.
Foto: Wikipedia.org