Ce s-a întâmplat azi, 25 iunie?
Pe data de 25 iunie au fost consemnate o serie de evenimente care au rămas în istoria omenirii. Multe dintre ele au fost uitate odată cu trecerea anilor, însă redactorii shtiu.ro le readuc în evidență. Există o vorbă care spune că este bine să ne cunoaștem trecutul pentru a nu repeta greșelile.
Ce s-a întâmplat azi, 25 iunie?
1795 Se înființează, la Paris, în Franța, „Biroul de longitudini”. Acesta avea drept scop să sprijine progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie. Multe dintre cercetările ulterioare au fost sub egida acestui birou.
1923 Ia naștere Clubul Rapid București (atunci CFR București). Un club important care a dat țării mulți sportivi valoroși de-a lungul timpului.
1955 Un an important pentru cultura românească, fiindcă, la București, a fost înființată Bibioteca Centrală de Stat, în prezent Biblioteca Națională.
1958 Se naște Gigi Becali. Acesta este unul dintre personajele controversate din lumea fotbalului românesc, fiind patronul echipei FCSB. Totodată, el este unul dintre cei mai bogați oameni din România.
1984 Se încep lucrările de construcție la Casa Republicii și a bulevardului „Victoria Socialismului”. Casa Republicii măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane. Aceasta este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume. Denumirea oficială a construcției a fost „Casa Republicii“, dar astăzi este cunoscută drept „Casa Poporului“ sau „Palatul Parlamentului”.
2009 Un an de tristă amintire, fiindcă la această dată a murit Michael Jackson, interpret și compozitor american de muzică pop. Acesta a mai fost numit „Regele muzicii pop” și adus contribuții importante și dansului și modei. Albumul „Thriller” a fost vândut în peste 110 milioane de exemplare și a primit 8 premii Grammy. Muzica de pe acest album i-a permis lui Michael Jackson să spargă barierele rasiale prin apariția sa la MTV. Drept urmare, acesta s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite ale Americii Ronald Reagan, la Casa Albă.
Foto: Pexels.com și Wikipedia.org