Ce s-a întâmplat azi, 27 martie?

27.03.2023
Ce s-a întâmplat azi, 27 martie?

În data de 27 martie, la nivel mondial sunt celebrate Ziua solidarității artiștilor și Ziua Mondială a Teatrului. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 86-a zi a calendarului gregorian. În trecut, astăzi, au avut loc tot felul de evenimente istorice.

Evenimente istorice 27 martie

1513 – Exploratorul spaniol Juan Ponce de León a ajuns în Florida pentru prima dată și a crezut că este pe o insulă. El a fost primul european care a ajuns în această parte a lumii.

1625 – Charles I a fost ales, în această zi, rege al Angliei, Scoției și Irlandei. În același timp el revendica și titlul de rege al Franței.

1697 – În această dată, a avut loc Sinodul de la Alba Iulia. Întrunirea a fost convocată de mitropolitul Teofil și s-a adoptat unirea cu Roma. În felul acesta au fost puse bazele Bisericii Române Unite cu Roma.

1703 – Împăratul Petru cel Mare a înființat orașul Sankt Petersburg, în Rusia.

1849 – În timpul Revoluției Germane, Adunarea Națională a adoptat prima Constituție democratică a nemților, denumită „Constituția de la Paulskirche”. Aceasta a fost adoptată la Frankfurt și a intrat în vigoare de a doua zi, însă nu a putut fi aplicată din diferite motive.

1899 – A fost realizată cu succes prima legătură telegrafică fără fir între Anglia și Franța. Toate meritele îi sunt atribuite lui Guglielmo Marconi.

1907 – În timp ce se afla la Paris, Constantin Brâncuși a fost o vreme ucenic al sculptorului August Rodin. În această zi, însă, el a decis să părăsească atelierul acestuia, spunând la plecare: “Sub umbra unui stejar nu poate crește decât iarbă”. Drept urmare, Brâncuși a început să lucreze direct în piatră.

1908 – S-a născut Șerban Țițeica. Acesta a fost unul dintre marii fizicieni ai României. Pentru cercetările sale în domeniul termodinamicii, a fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice și în fizica particulelor elementare a fost numit membru titular al Academiei Române. Șerban Țițeica a decedat în data de 28 mai 1985, la vârsta de 77 de ani.

1914 – În această zi, a luat naștere Comitetul Olimpic Român, recunoscut, ulterior, și de Comitetul Internațional Olimpic.

1918 – A avut loc Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România, prin decizia Sfatului Țării. În felul acesta a pornit procesul de formare a României Mari.

1968 – A murit Iuri Alekseevici Gagarin, la doar 34 de ani. Acesta a fost un cosmonaut rus, care a intrat în istorie ca primul om ce a ajuns în spațiul cosmic, în data de 12 aprilie 1961.

1977 – A avut loc catastrofa aeriană de pe Aeroportul Los Rodeos. În condiții de ceață densă, un avion Boeing 747 staționa pe pistă, iar o altă aeronavă Boeing a vrut să decoleze și a intrat în plin în aparatul de zbor care stătea pe loc. Din cele 644 de persoane aflate la bordul ambelor avioane, 583 au murit și doar 61 au supraviețuit. Este considerat cel mai grav accident din istoria aviației civile, cu cel mai mare număr de victime, potrivit Wikipedia.org.

2020 – Macedonia de Nord a devenit oficial cel de-al 30-lea stat membru al NATO.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot