Ce s-a întâmplat azi, 30 aprilie?
De-a lungul timpului, în data de 30 aprilie, au avut loc tot felul de evenimente importante care au influențat viața oamenilor. În această zi, în calendarul creștin-ortodox, este celebrat Sfântul Iacob (apostol), fratele Sfântului Ioan Evanghelistul. Totodată, astăzi este sărbătorită și Ziua Internațională a Jazzului. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 120-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente istorice 30 aprilie
1789 – A fost o zi istorică pentru americani, fiindcă pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, George Washington a depus jurământul, devenind astfel primul președinte al Statelor Unite ale Americii.
1803 – Statele Unite ale Americii au achiziționat de la Franța teritoriul Louisiana. Toată operatiunea a costat 80 milioane franci-aur.
1844 – În această zi, Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti-Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.
1896 – În România, a fost adoptată Legea învățământului primar și normal-primar, denumită Legea Poni.
1939 – Lumea se schimba și evolua, iar în această dată, Franklin Delano Roosevelt a devenit primul președinte american care a apărut pe un post de televiziune.
1945 – A murit Adolf Hitler, după ce s-a sinucis văzând că a fost învins în cel de-Al Doilea Război Mondial. Acesta avea 56 de ani. Hitler este considerat unul dintre cei mai răi lideri din istoria omenirii. Alături de el a murit și amanta acestuia timp de 14 ani, Eva Braun, care i-a devenit soție în ultimele 36 de ore de viață.
1970 – Președintele SUA Richard Nixon a anunțat populația că trupele SUA și ale Vietnamului de Sud vor invada Cambodgia pentru distrugerea „templelor” folosite de forțele comuniste.
1993 – A fost un moment unic și regretabil in istoria tenisului de câmp, fiindcă jucătoarea iugoslavă Monica Seles, numărul 1 mondial la acea vreme, a fost înjunghiată de un suporter al sportivei Steffi Graf.
1991 – Natura poate fi nemiloasă, iar acest lucru a putut fi observat atunci când un ciclon a lovit Bangladesh-ul și a dus la uciderea a 138.000 de persoane.
2001 – Dennis Tito a decolat, în această zi, cu o navă rusească spre Stația Spațială Internațională, devenind astfel primul turist spațial din istoria omenirii.
Foto: Wikipedia.org