Ce s-a întâmplat azi, 30 iunie?
De-a lungul timpului, pe data de 30 iunie au avut loc multe evenimente importante care au schimbat viitorul omenirii. Redactorii shtiu.ro le readuc în actualitate, fiindcă trebuie să învățăm din greșelile trecutului și să nu le mai repetăm.
Ce s-a întâmplat azi, 30 iunie?
1859 Acrobatul francez Charles Blondin a reușit să traverseze celebra cascadă Niagara, mergând pe o funie. Cascada Niagara este un ansamblu format din trei căderi de apă situate la granița dintre SUA și Canada: Cascada Americană și Cascada Vălul Miresii pe teritoriul Statelor Unite ale Americii și Cascada Potcoavă pe teritoriul Canadei.
1905 Un an cu un eveniment deosebit de important, fiindcă Albert Einstein a publicat lucrarea intitulată „Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare”, cunoscută publicului larg ca „Teoria relativității”. Einstein a explicat că timpul și mișcarea sunt relative pentru observatorii lor, atâta timp cât viteza luminii rămâne constantă și legile naturale sunt aceleași în tot Universul.
1934 Are loc în Germania „Noaptea cuțitelor lungi”, un eveniment rămas în istorie, fiindcă Adolf Hitler și-a omorât toți rivalii politici.
1966 Se naște Mike Tyson. Acesta a fost unul dintre cei mai buni pugiliști din lume, iar majoritatea specialiștilor în domeniu îl consideră cel mai bun din toate timpurile. El a fost campion mondial necontestat și deține recordul pentru cel mai tânăr boxer, care a câștigat un titlu la categoria de greutate supergrea la 20 de ani, 4 luni și 22 de zile. Tyson a câștigat primele 19 lupte profesioniste prin knockout, 12 dintre ele în prima rundă.
1973 Iubitorii de astronomie au fost foarte fericiți, deoarece a avut loc cea mai lungă eclipsă totală de Soare din secolul XX. Acest fenomen a ținut 6 minute și 20 de secunde.
1997 După 156 de ani de administrație britanică, Hong Kong a trecut sub suveranitatea Republicii Populare Chineze. Metropola are o populație de 7.500.000 de locuitori, potrivit recensământului din anul 2019.
2015 Un an important pentru fizică, fiindcă pe 30 iunie a fost adăugată o secundă în plus în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Pământului în jurul propriei axe.
Foto: Pexels.com și Wikipedia.org