Ce s-a întâmplat azi, 31 mai?
Pe data de 31 mai, în calendarul creștin-ortodox, este sărbătorit Sfântul Mucenic Ermie. Totodată, este celebrată și Ziua mondială fără tutun, iar la noi în țară această dată este considerată Ziua Geniștilor. Trebuie precizat că 31 mai reprezintă cea de-a 151-a zi a calendarului gregorian și ziua a 152-a în anii bisecți.
Evenimente istorice 31 mai
1223 – Genghis Han, unul dintre cei mai mari cuceritori din toate timpurile și întemeietorul Imperiului Mongol, a reușit să învingă Rusia Kieveană și cumanii, în Bătălia de la Râul Kalka.
1578 – A început construcția celui mai vechi pod din Paris, Pont Neuf, atunci când regele Henric al III-lea al Franței a pus prima piatră.
1816 – S-a născut Dimitrie Ghica. Acesta a fost cel de-al 10-lea prim-ministru al României din partea Partidului Conservator între 16 noiembrie 1868 – 27 ianuarie 1870. Ghica a murit pe data de 15 februarie 1897, la vârsta de 80 de ani.
1859 – A fost pornit pentru prima dată, la Londra, celebrul Big Ben. Turiști din întreaga lume vin să stea pe Westminster Bridge și să-și facă un selfie lângă Big Ben și Camerele Parlamentului. Acest reper faimos în întreaga lume este, de fapt, numit Elizabeth Tower, Big Ben este numele clopotului care este în interior turnului.
1902 – A fost încheiat Tratatul de la Vereeniging, care a adus astfel la terminarea celui de-Al Doilea Război al Burilor. Acesta a fost un conflict între Imperiul Britanic și Republica Sud-Africană (Republica Transvaal) și Statul Liber Orange.
1911 – A fost lansat la apă vasul Titanic. 26 de luni a durat construcția acestuia. Vaporul a plecat în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia pe data 10 aprilie 1912 și trebuia să ajungă la New York, Statele Unite ale Americii. Pe 14 aprilie, la patru zile de la plecare, nava a lovit un iceberg și după câteva ore s-a scufundat.
1916 – La această dată a avut loc cea mai puternică confruntare navală din Primul Război Mondial, atunci când flota britanică s-a ciocnit cu cea germană în Bătălia Iutlandei.
1961 – Uniunea Africii de Sud a devenit Republica Africa de Sud.
1970 – În Peru a avut loc o alunecare de teren, în urma unui cutremur, iar peste 47.000 de persoane și-au pierdut viața.
2019 – Papa Francisc a fost în România într-o vizită de trei zile. Aceasta a fost cea de-a doua vizită a unui Suveran Pontif la noi în țară, după cea din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea.
Foto: Wikipedia.org