Ce s-a întâmplat azi, 5 aprilie?

05.04.2022
Ce s-a întâmplat azi, 5 aprilie?

Pe data de 5 aprilie în calendarul creștin-ortodox sunt sărbătoriți Sfântul Mucenic Claudie, Diodor, Nichifor, Serapion, Teodul și Agatopod. Totodată, cea de-a 95-a zi a calendarului gregorian reprezintă Ziua Automobilistului în România.

Evenimente istorice 5 aprilie

1904 – A fost anul în care, la București, a fost înființat Automobil Club Regal, în prezent Automobil Club Român (ACR).

1924 – În acest an, activitatea Partidului Comunist Român a fost interzisă printr-o ordonanță militară.

1932 – S-a născut Fănuș Neagu. Acesta a fost, în decursul vieții, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. Neagu a murit pe 24 mai 2011, la vârsta de 79 de ani.

1934 – Relațiile diplomatice dintre România și Argentina s-au îmbunătățit și s-a înființat legația din Buenos Aires.

1955Sir Winston Leonard Spencer Churchill s-a retras din viața politică, după aproape 50 de ani de carieră pentru a se dedica scrisului. Drept urmare, pentru opera „Al Doilea Război Mondial”, în șase volume, a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1953, primind, ulterior, titlul de lord în Marea Britanie și cetățean de onoare în Statele Unite ale Americii.

1973 – La Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, a realizat prima operație pe cord deschis din România.

1989 – În Polonia s-a ajuns la un acord între Guvern și reprezentanții opoziției, iar, ca atare, apare a doua cameră a Parlamentului, Senatul, se instituie funcția de președinte al republicii și se vor organiza alegeri libere.

1998 – După mai bine de 10 ani de la începutul construcției, a fost inaugurat, în Japonia, podul Akashi Kaikyō, devenind cel mai lung pod din lume (3.911 metri).

2001 – Vladimir Voronin a fost ales președinte în Republica Moldova. Acesta a fost liderul Partidului Comunist.

2013 – Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a fost recompensată cu un premiu BAFTA onorific pentru suportul pe care l-a acordat întreaga viață filmului și televiziunilor britanice, fiind declarată totodată și ”cea mai memorabilă fată Bond”, pentru apariția ei alături de Daniel Craig în clipul de promovare a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, potrivit Wikipedia.org.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot