Ce s-a întâmplat azi, 6 iunie?
În calendarul creștin-ortodox, pe data de 6 iunie, sunt sărbătoriți Cuvioșii Visarion și Ilarion cel Nou; Sf. Mucenici Ghelasie și Valeria. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 157-a zi a calendarului gregorian și ziua a 158-a în anii bisecți.
Evenimente istorice 6 iunie
1523 – Gustav Vasa a fost ales rege al Suediei, la această dată, devenind astfel Ziua Națională a Suediei.
1808 – Joseph Bonaparte a fost încoronat rege al Spaniei. Acesta a fost fratele mult mai celebrului Napoleon Bonaparte.
1883 – A murit Ciprian Porumbescu, la doar 29 de ani, în casa din localitatea Stupca. Tuberculoza i-a fost fatală. Satul a fost numit, între timp, Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor. Acesta moare avându-i alături pe tatăl său și sora sa, Mărioara.
1917 – S-a născut Ion Rațiu. Pe numele său complet Ion Augustin Nicolae Rațiu, acesta a fost unul dintre cei mai buni politicieni români și reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD). Din păcate, viziunea sa mult prea liberală și democrată nu a fost înțeleasă de români, iar la alegerile prezidențiale, din anul 1990, acesta a obținut doar 4,2% din voturile cetățenilor. Lumea l-a preferat în schimb pe Ion Iliescu. Ion Rațiu a murit pe data de 17 ianuarie 2000, la Londra, la vârsta de 82 de ani.
1925 – A luat naștere compania de autovehicule „Chrysler”.
1930 – La această dată Carol al II-lea a revenit în România, intrând ilegal, cu pașaport fals.
1942 – Statele Unite ale Americii au declarat război României și Bulgariei, iar asupra Prahovei au început expediții aeriene.
1944 – În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la această dată, a început Bătălia Normandiei. Această dată a rămas cunoscută în istorie ca Ziua Z și a început cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța.
1960 – Iolanda Balaș a stabilit un nou record mondial la săritura în înălțime, 1,85 metri. Evenimentul a avut loc la București.
1961 – Valeriu Bularca a fost primul român din istorie care a obținut un titlu mondial la luptele greco-romane. Evenimentul a avut loc la Campionatul Mondial, de la Yokohama, din Japonia.
1987 – La această dată a fost dat în folosință Pasajul Unirii din București. Acesta este cel mai lung pasaj subteran din Capitală, cu o lungime de 900 de metri dintre care 600 sunt acoperiți.
Foto: Wikipedia.org