Ce s-a întâmplat azi, 7 septembrie?

de: Sorin Florea
07 09. 2021
1024px-Battle_of_Borodino_1812
Ce s-a intamplat azi, 7 septembrie?

De-a lungul timpului, în data de 7 septembrie au avut loc tot felul de evenimente care au schimbat istoria României, dar și a omenirii. Cea de-a 250-a zi a calendarului gregorian și a 251-a zi în anii bisecți a reprezentat un moment de cotitură pentru multe țări de pe Planetă.

Ce s-a întâmplat azi, 7 septembrie?

1739 Austria și Imperiul Otoman au încheiat un tratat de pace la Belgrad. Astfel, se termină războiul ruso-austro-otoman (1736-1739), iar Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Țării Românești.

1812 Armata lui Napoleon a obligat-o pe cea a rusească să se retragă în bătălia de la Borodino. Acest conflict a fost considerat cel mai sângeros dintre toate războaiele napoleoniene.

1818 În acest an a avut loc un eveniment care are consecințe și în ziua de astăzi, fiindcă la Trondheim, Carol al XIV-lea Ioan al Suediei este încoronat rege al Norvegiei. Acesta este fondatorul actualei dinastii ce se află pe tronul Suediei.

1822 Are loc un eveniment important pentru America de Sud, fiindcă Brazilia și-a declarat independența față de Portugalia.

1931 Nicolae Titulescu a fost reales în funcția de președinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societății Națiunilor. Niciodată în istoria Ligii nu s-a mai întâmplat așa ceva, ca un fost președinte să fie reales pentru o nouă sesiune. Trebuie specificat că Liga Națiunilor este precursoarea Organizației Națiunilor Unite și a fost înființată la 10 ianuarie 1920, după terminarea Primului Război Mondial.

1940 La această dată, între România și Bulgaria, s-a încheiat Tratatul de la Craiova, prin care țara noastră a cedat vecinilor partea de sud a Dobrogei („Cadrilaterul”, adică județele Durostor și Caliacra).

1953 După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial influența rusească se simțea mai peste tot în Europa, iar la această dată Nikita Hrușciov a fost ales primul Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

1977 Președintele Statelor Unite ale Americii, Jimmy Carter, se întâlnește la Washington cu premierul panamez, Omar Torrijos, și semnează tratatului privind neutralitatea permanentă și funcționarea canalului Panama. Potrivit documentului oficial, toate trupele americane trebuie să părăsească Panama, iar în ceea ce privește controlul canalului, acesta să revină autorităților panameze, cel mai târziu la 31 decembrie 1999.

2001 Membrii Organizației Națiunilor Unite decid în unanimitate ca, din anul următor, ziua de 21 septembrie să fie Ziua Mondială a Păcii.

Sediul central ONU din New York

2005 La această dată au avut loc, în Egipt, primele alegeri prezidențiale. După această dată, țara a avut un sistem politic multipartit, unde puterea executivă a fost împărțită între președinte și prim-ministru.

Foto: Wikipedia.org