Pe data de 9 mai este sărbătorită Ziua Europei. Această zi este considerată una a păcii și a unității în Europa. Trebuie precizat că această dată reprezintă cea de-a 129-a zi a calendarului gregorian.
1502 – La această dată, Cristofor Columb a plecat în cea de-a patra expediție a sa către continentul american.
1877 – În această zi istorică, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României în fața Adunării Deputaților.
1895 – S-a născut Lucian Blaga. În decursul vieții acesta a fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Blaga a murit la vârsta de 65 de ani. Cu o oră înainte să moară, a spus „peste un ceas mor”. Și așa s-a întâmplat.
1918 – A murit George Coșbuc. Acesta a fost unul dintre cei mai importanți poeți români din toate timpurile. De-a lungul vieții, Coșbuc nu s-a remarcat doar ca poet, ci și ca critic literar, scriitor și traducător.
1939 – S-a născut, la Brașov, Ion Țiriac. Acesta a fost jucător profesionist de tenis, iar în prezent este un influent om de afaceri în România și Germania.
1945 – La această dată a fost semnată capitularea Germaniei, la cartierul general sovietic de la Berlin. Prin acest act s-a încheiat conflictul mondial de pe teritoriul european, însă nu și în Asia.
1950 – Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus să fie înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Aceasta a stat la baza formării, ulterioare, a Uniunii Europene.
1955 – Republica Federală Germană a intrat în NATO.
1960 – Pilula contraceptivă a fost adoptată pentru prima dată, în lume, în Statele Unite ale Americii, pe data de 9 mai.
1979 – La cea de-a XII-a ediție a Campionatului european de gimnastică, de la Copenhaga, Nadia Comăneci a scris istorie, câștigând pentru a treia oară consecutiv, titlul european absolut, performanță unică în istoria competiției.
1994 – A fost o zi istorică pentru Africa de Sud, când Nelson Mandela a câștigat alegerile și a devenit primul președinte de culoare al țării.
1994 – A fost o zi importantă pentru țara noastră, fiindcă a obținut statutul de partener asociat al Uniunii Europei Occidentale.
1994 – La această dată Senatul Statelor Unite ale Americii a fost de acord cu aderarea României la Alianța Nord–Atlantică.
Foto: Wikipedia.org