Data de 9 martie reprezintă cea de-a 68-a zi a calendarului gregorian. De-a lungul timpului, în această zi au avut loc mai multe evenimente istorice. La această dată, în calendarul creștin-ortodox sunt sărbătoriți Sfinții 40 Mucenici din Sevastia.
În anul 2011, în România a fost dată legea 247, iar de atunci pe data de 9 martie este celebrată Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989.
1454 – La această dată s-a născut Amerigo Vespucci. Acesta era din Florența și a ajuns în Spania pe la 1490. În 1498 Vespucci a călătorit până pe coasta nord-est a Americii de Sud, numită de el Venezuela adică “Veneția Mică”, din cauza locuințelor construite pe apă. Conform scrisorilor lăsate, Vespucci a susținut că pământul explorat de el aparține unui continent nou. Ulterior, umanistul german Ringmann a propus și posteritatea a aprobat, ca Lumea Nouă descrisă de Vespucci să fie numită America după numele exploratorului.
1796 – A fost anul în care Napoleon Bonaparte s-a însurat cu Josephine de Beauharnais.
1831 – Regele Franței Ludovic Filip I a înființat Legiunea franceză străină.
1916 – În timpul Primului Război Mondial, Germania a declarat război Portugaliei.
1934 – S-a născut Iuri Gagarin, cosmonaut sovietic, primul om din istoria omenirii care a călătorit în spațiu și pe orbita Pământului. Gagarin a murit pe 27 martie 1968, la doar 34 de ani.
1944 – A murit Grigore Antipa. Marele om de știință, considerat întemeietorul oceanografiei românești, a fost una dintre cele mai strălucite minți ale țării noastre.
1959 – Copiii din întreaga lume sunt fericiți, fiindcă apare la salonul de jucării de la New York pentru prima dată păpușa Barbie.
1961 – Rusia este mândră, după ce a lansat cu succes misiunea spațială Sputnik 9, care are la bord un câine și un manechin uman, demonstrând astfel că este pregătită să înceapă zborul spațial cu echipaj uman.
1961 – A murit Cezar Petrescu. Acesta a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la „Adevărul”, „Dimineața”, „Bucovina”, „Țara nouă”, „Voința”. Totodată, a fost fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale „Hiena” (1919-1924). În anul 1955 a devenit membru al Academiei Române.
1971 – A murit Ion I. Agârbiceanu, fizician român, de renume mondial, proiectantul primului laser cu gaze din România între anii 1960-1961. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1963.
1991 – La această dată a fost încheiat noul tratat al Uniunii Europene, care a pus bazele monedei euro. Bancnota a intrat în circulație pe data de 1 ianuarie 2002.
Foto: Wikipedia.org