Ce s-a întâmplat cu crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos?

de: Sorin Florea
16 04. 2020
Sfanta Cruce

Iisus Hristos a fost crucificat pentru ca oamenilor să le fie iertate păcatele. Anul în care Mântuitorul a fost răstignit pe Sfânta Cruce a fost intens dezbătut de istorici. După mai multe analize, s-a ajuns la concluzia că evenimentul a avut loc vineri, 3 aprilie, în anul 33.

„Iar Iisus strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul. Și, iată!, catapeteasma templului s-a rupt, de sus și pana jos, în două, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat”, se arată în pasajul biblic.

După ce Mântuitorul a fost dat jos de pe Sfânta Cruce, aceasta împreună cu celelalte două au fost aruncate într-o cisternă cu apă din apropiere. În timp, această cisternă săpată în piatră s-a dezafectată, iar oamenii au început să arunci în ea gunoaie. La aproape trei secole de la eveniment, în 326, mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, a poruncit să se găsească Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Au urmat o serie de săpături în jurul Ierusalimului, iar Sfânta Cruce a fost găsită. Aceasta a putut fi deosebită de celelalte două cruci, prin puterea de tămăduire pe care o avea asupra celor bolnavi.

Bucăți din Sfânta Cruce au fost trimise la mai multe biserici din întreaga lume, iar o bucată mare a fost așezată în Biserica Învierii, din Ierusalim, sfinţită în ziua de 13 septembrie 335. Cinstirea Sfintei Cruci are loc în ziua de 14 septembrie, cand aceasta a fost înalţată înaintea poporului şi scoasă spre închinare, de către Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului.

Pentru că au găsit lemnul pe care a fost răstignit Iisus Hristos, în iconografia ortodoxă, Sfinții Împărați Constantin și Elena au între ei așezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena în pământ.

O bucată din Crucea lui Hristos este în România

În schitul din stațiunea montană Păltiniș, din județul Sibiu, se află o bucată din Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Aceasta se află acolo din anul 2006 când a fost donată de P.S. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care a adus-o de la Poiana Mărului, din Caraș-Severin.

Bucata din Crucea Mântuitorului a ajuns în România în 2004 când se sărbătorea Sfântul Nicolae. Aceasta a fost donată de preoți olandezi, după ce timp de 1.000 de ani a fost păstrată la Catedrala Sfântul Gertrudis, din Amsterdam.

De când a fost adusă în România, sute de credincioși vin zilnic la schitul din stațiunea Păltiniș să vadă bucata din Sfânta Cruce.

Foto: Youtube.com