Ce se întâmplă cu salariul unui angajat Google care a murit?

16.01.2019
Ce se întâmplă cu salariul unui angajat Google care a murit?

Google este unul dintre cei mai mari angajatori la nivel mondial. Aflat într-o continuă expansiune, oricine și-ar dori să lucreze pentru gigantul american. Iar beneficiile celor care sunt angajați la Google sunt enorme, chiar și după moartea acestora. Cum e posibil?

Compania americană Google este recunoscută pentru faptul că își tratează angajații mai mult decât decent. Totuși, conducerea Google are grijă de angajații lor chiar și după moartea acestora. Așadar, dacă un angajat al Google moare, soțul sau soția sa primește timp de 10 ani jumătate din salariul defunctului, iar copiii, până la vârsta de 19 ani, câte 1.000 dolari în fiecare lună. De aceeași sumă de 1.000 de dolari lunar beneficiază până la 23 de ani, dacă urmașii defuncților sunt studenți la zi. De aceleași beneficii se bucură și cuplurile gay.

Ce înseamnă Google? De unde vine denumirea de Google?

„Este evident că Google nu beneficiază de nimic, însă este important pentru noi să le ajutam familiile angajaților în timpul unor astfel de evenimente, de neevitat”, a declarat Laszlo Bock, unul dintre oficialii companiei Google.

Nu degeaba Google a fost numită „Cea mai bună companie pentru care să lucrezi” 4 ani la rând de către revista Fortune din Statele Unite ale Americii.

Curiozități despre Google:

De ce tehnologia Bluetooth se numește „Dinte albastru”?

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În Istanbul se construiește o strâmtoare artificială. Cum va ajunge o bucată din Istanbul o insulă?
În anul 2021, Turcia a început lucrările la un canal navigabil paralel cu strâmtoarea Bosfor. Canalul va avea o lungime de 45 de km și va transforma o parte din Istanbul într-o insulă. Ideea... citește tot
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot