Într-un stat dezvoltat, companiile private reprezintă inimă economică a societății. Banii încasați de autorități de la aceste firme ajută la dezvoltarea statului în toate palierele sale. Din păcate, din cauza diferitelor crize economico-financiare pe plan internațional și național, se ajunge uneori la falimentarea multor companii.
Potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, aceasta este definită ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Trebuie precizat că procedura de insolvență este de două feluri: simplificată și generală. Ambele au, însă, ca ultimă etapă falimentul companiei.
Procedura insolvenței generale presupune că debitorul intră într-o perioadă de observație, iar firma urmează să se reorganizeze judiciar și ulterior să declare falimentul. Aceste acțiuni pot fi realizate și simultan. Varianta simplificată presupune intrarea debitorului direct în faliment, imediat după inițierea procedurii de insolvență sau după o perioadă de observație de maxim 50 de zile.
Falimentul este, așadar, acea ultima etapă din procedura de insolvență în care este lichidată averea debitorului pentru acoperirea pasivului. Ulterior, firma este radiată de la Registrul Comerțului. Trebuie specificat că procedura de insolvență reprezintă o ultimă încercare de a salva firma, fiindcă cere protecția Tribunalului pentru a ține la distanță creditorii până reușește să se reorganizeze astfel încât să funcționeze din nou în parametri normali.
Conform legii în vigoare, procedura de insolvență poate fi inițiată de către debitor, creditori sau de către orice alte persoane sau instituții prevăzute de lege. De exemplu, în cazul în care debitorul cere insolvența, acesta trebuie să adreseze o cerere Tribunalului în care să specifice motivele care au dus la această situație.
Legea prevede ca un lichidator să se ocupe de toate activele debitorului până la încheierea procedurii de faliment. Potrivit avocatnet.ro, acesta menține și denunță contractele ținute de debitor, procedează la verificarea creanțelor și urmărește încasarea acestora din patrimoniul debitorului, primirea plății pe seama debitorului și încasarea lor în contul și averea acestuia. Lichidatorul se mai ocupă de vânzarea bunurilor din averea debitorului, de încheierea de tranzacții, descărcarea de datorii și de renunțarea la garanții.
Trebuie precizat că legea pedepsește debitorul, dacă inițiază procedura de faliment cu rea credință.
Foto: Depositphotos.com
