Cine nu a visat măcar o dată să descopere o comoară? Totuși, puțini sunt cei care știu că dacă ar fi fericiții descoperitori ai unui tezaur, aceștia ar rămâne doar cu o mică parte, întrucât bunurile arheologice merg către statul pe teritoriul căruia a fost găsită comoara.
Ce se întâmplă dacă decizi să-ți faci o casă și în locul unde sapi fundația vei găsi o comoară sau obiecte arheologice de o valoare inestimabilă? Ei bine, legea spune că aceasta trebuie predată imediat primarului din localitate. Într-un final, Muzeul de Istorie Județean este cel care va evalua descoperirea și la un moment dat, o să îl răsplătească pe descoperitor cu până la 30% din valoarea comorii (art. 49, alin. 4, Legea 182/2000).
Asta prevede în mare actuala Lege a Patrimoniului, care mai spune că statul îi recompensează pe cei care fac descoperiri întâmplătoare. În cazul în care comoara descoperită are o valoare excepţională, găsitorul va primi şi o bonificaţie de 15%.
Cea mai mare comoară descoperită vreodată în România a fost scoasă la suprafață acum mai bine de 500 de ani. Era în jurul anului 1550 când, mai mulți pescari au descoperit în albia râului Strei peste 400.000 de piese de aur. Aceștia se deplasau cu bărcile pe râul cu pricina și au observat niște obiecte strălucind în lumina soarelui, printre pietre. În scurt timp au realizat că în apă erau monede de aur.
Conform istoricilor, peste 400.000 de monede şi o cantitate mare de sloiuri (piese) din aur au fost scoase la suprafață din albia râului Strei, în apropiere de Deva. Se pare că inundațiile au favorizat găsirea lui. Tezaurul de origine dacă a fost scos la lumină de ploile abundente. Acestea au provocat inundaţii intense şi alunecări de teren în acea perioadă, ceea ce a condus la faimoasa descoperire.
„Mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat”, scria Gheorghe Şincai (1754-1816), în „Hronica Românilor”.
Multe voci avizate susțin că aceasta era chiar comoara lui Decebal (55-106), conducătorul Daciei. Se pare că acesta ar fi poruncit oamenilor săi să ascundă comorile înainte de invazia romanilor. Apoi, Decebal i-ar fi ucis pe cei care au ascuns aurul. Scopul a fost ca locul unde se afla tezaurul să nu fie dezvăluit.
