Ce se întâmpla dacă mănânci alimente după data de expirare?
Cei mai mulți dintre noi probabil au mâncat alimente știind că au depășit data de expirare. Și uneori o facem accidental, deoarece poate fi puțin dificil să stabilim ce articole merită să fie aruncate, mai ales dacă mâncarea încă pare bună sau dacă data de expirare s-a șters.
Dar, în multe cazuri, consumul de alimente cu o zi sau două după data maximă nu este cea mai rea idee. Potrivit unui specialist în diete și nutriție, consumul și băutul acestor produse nu are, de obicei, nicio urmare.
„Datele de expirare ale alimentelor nu sunt cel mai exact indicator. Eu însumi am consumat multe produse după data de expirare fără consecințe”, a spus Jenn Fillenworth, potrivit Insider.
Consecințele consumului de alimente expirate
Cu toate acestea, nu înseamnă că alimentele expirate consumate sunt fără risc. Acestea poate expune corpul la bacterii dăunătoare care pot provoca vărsături, diaree și febră. În cel mai bun caz, nu se va întâmpla nimic atunci când o persoană mănâncă alimente la câteva ore sau zile după data de expirare.
Conservele și alte alimente de la raft, precum și alimentele congelate, vor putea fi consumate în siguranță după aceste date. Totuși, odată expirate, acestea pot dezvolta o aromă neplăcută, mai ales în cazul anumitor produse, cum ar fi cerealele.
„Prin urmare, alimentele își pot pierde o parte din valoarea lor nutritivă”, a mai spus specialistul pentru sursa mai sus menționată.
În cel mai rău caz, se pot dezvolta toxiinfecții alimentare sau pot apărea cantități periculoase de bacterii dăunătoare. Simptomele bolilor de origine alimentară pot include febră, frisoane, crampe stomacale, diaree, greață și vărsături. De asemenea, alimentele expirate pot fi pline de bacterii dăunătoare, cum ar fi E.coli și Bacteroides.
În special, unele toxine bacteriene găsite în alimentele expirate dăunează rinichilor, ceea ce înseamnă că pot pune viața în pericol. Există și alimente în cazul cărora trebuie verificată și respectată cu strictețe data de expirare, așa cum sunt sunt spanacul, carnea de pasăre, ouăle sau lactatele. Dacă există o îndoială asupra datei de expirare a produselor, cea mai bună măsură de precauție este să fie aruncate la gunoi. E posibil să cheltuiți mai mult pe pastile pentru a vă vindeca, decât economisiți dacă veți mânca un produs expirat.
Foto: Depositphotos.com