Ce șmecherie! Cum a vrut Argentina să pună mâna pe Antarctica?
Argentina este a doua țară ca mărime, după Brazilia, din America de Sud cu o suprafață de 2.780.400 de kilometri pătrați. Țara mai înglobează și o serie de insule din Oceanul Atlantic, mărindu-i considerabil teritoriul până la 2.808.400 de kilometri pătrați. De-a lungul istoriei, statul sud-american a trebuit să lupte pentru independență sa, în special cu conchistadorii spanioli. Însă, au fost și momente când autoritățile de la Buenos Aires au căutat să pună mâna pe noi teritorii, cum ar fi Antarctica.
Cum a vrut Argentina să pună mâna pe Antarctica?
Buenos Aires este capitala Argentinei și este cel mai mare oraș din țară. La un moment dat, liderii statului argentinian au observat o oportunitate de a pune mâna pe Antarctica. Evenimentul a avut loc în anul 1977, când ţara sud-americană a trimis o femeie însărcinată în Antarctica pentru a revendica o parte din suprafața teritoriului.
Pare greu de crezut așa ceva, însă este adevărat. Femeia însărcinată se numea Silvia Morella de Palma și fusese trimisă în Antarctica pentru a se stabili acolo, iar autoritățile argentiniene să ceară, potrivit legilor internaționale, drept de proprietate pentru aceasta.
La momentul călătoriei sale, Silvia era însărcinată în 7 luni, iar fiul ei Emilio Marcos Palma s-a născut pe 7 ianuarie 1978. Băiețelul a fost prima persoană născută vreodată în Antarctica. Din păcate pentru argentinieni, operațiunea lor nu a avut câștig de cauză.
De cine aparține Antarctica?
Antarctica este continentul care nu aparține niciunui stat. În conformitate cu Convenția din Antarctica, semnată în anul 1959. Antarctica nu aparține nici unei stări, singurul tip de activitate care este permis pe teritoriul său este cea științifică. De-a lungul timpului, mai multe state au avut interese în Antarctica printre care Argentina, Australia, Belgia, Chile, Franța, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Africa de Sud, Uniunea Sovietică, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii.
Curiozități despre Antarctica:
- Numele acestui continent înseamnă „opus Arcticii”. Arktikos este numele grecesc al constelației Ursa Mare de deasupra Polului Nord;
- În anul 1897 au ajuns oamenii pentru prima dată în Antarctica. Printre ei, s-a numărat și românul Emil Racoviță;
- Dacă s-ar topi toată gheața din Antarctica, nivelul mărilor și oceanelor ar crește cu 60 de metri;
- Cel mai mare iceberg din lume s-a desprins de pe insula Ross. Acesta avea 295 de kilometri lungime și 37 de kilometri lățime;
- Cel mai friguros loc de pe planeta noastră se află într-o depresiune muntoasă din Antarctica, la 3.900 de metri altitudine. Aici, pe data de 10 august 2010, un satelit a înregistrat o temperatură de minus 93,2 grade Celsius;
- Antarctica este considerat a fi cel mai mare deșert al lumii și este singurul continent din lume fără reptile;
- În anumite părți din Antarctica nu a mai nins sau plouat de mai bine de două milioane de ani;
- Mai bine de 90% din suprafața de apă proaspătă a lumii se află în Antarctica;
- Cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Antarctica a fost de 14,5 grade Celsius;
- Doar 1% din suprafața Antarcticii este permanent lipsită de gheață;
Foto: Wikipedia.org