Bârfa a apărut odată cu primii oameni biblici. Bârfa este actul prin care cineva spune altcuiva lucruri peiorative despre o a treia persoană. Discuția are drept scop denaturarea adevărului și răspândirea unei imagini negative despre acea persoană, sub aparenţa săvârşirii unui bine.
Cartea Sfântă s-a ocupat de analiza bârfei și consideră că îşi are originea în mândria şi invidia diavolului faţă de om. Putem vedea încă de la Începuturi cum diavolul, prefăcut în şarpe, vorbeşte în grădina Raiului cu Eva, bârfindu-l chiar pe Dumnezeu.
De departe, Iisus Hristos este cea mai bârfită persoană din istorie. El este bârfit și în zilele noastre de necredincioși, fiindcă reprezintă Calea lui Dumnezeu. Bârfa este cea care a adus ca Iisus Hristos să fie arestat şi omorât.
„Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau” (Marcu 14, 55-56).
Iisus Hristos a propovăduit că bârfa se naște în inima omului. El a tras atenția că fiecare cuvânt rostit aduce cu el o responsabilitate, care va fi analizat la judecată.
„Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui” (Luca 6, 45).
„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Marcu 7, 21-23).
Cuvântul a fost creat de Dumnezeu și trebuie rostiti cu grijă, fiindcă poate fi atât înălțător cât și distrugător.
„Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde! Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească, Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa” (Iacov 3, 4-10).
Bârfa este la ordinea zilei. Bârfa poate fi considerată apanajul oamenilor răi, însă multă lume bârfește fără să considere că fac ceva rău. Creștinii sunt îndemnați de Cartea Sfântă să se ferească de astfel de persoane.
„Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, Gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia” (1 Timotei 6, 4-5).
Foto: Pexels.com
