În literatură, autorii folosesc figurile de stil ca mijloace artistice pentru a crea imagini vizuale, auditive, de mișcare, statice, cromatice, olfactive cu scopul de a exprima într-un mod puternic diverse emoții și trăiri.
De cele mai multe ori, figurile de stil modifică sensul propriu, obișnuit al cuvintelor și se obțin, astfel, sensuri noi și figurate, potrivit sursei. Creativitatea autorilor coroborată cu multitudinea cuvintelor care pot căpăta semnificații diferite pot exprima sensibilitate și sentimente deosebite.
Figurile de stil sunt, de cele mai multe ori, partea esențială și plenitudinea emoțională a textului literar. Figurile de stil se împart în trei mari categorii astfel: Figuri de stil la nivelul literelor (Aliterația, Asonanța, Onomatopeea, Sincopa, Afereza, Apocopa), Figuri de stil la nivel morfologic și sintactic ( Repetiția, Enumerația, Asindet, Elipsa, Aposiopeza, Brahilogia, Anacolutul, Inversiunea, Hiperbatul, Apostrofa, Interogația (întrebarea) retorică, Invocația retorică, Eufemismul, Gradația, Imprecația, Invectiva) și Figuri de stil la nivel semantic sau figuri de cuvânt (Comparația, Metafora, Epitetul, Metonimia, Sinecdoca, Personificarea, Hiperbola, Antiteza).
Epitetul este figura de stil care evidenţiază caracteristicile obiectelor, fiinţelor sau fenomenelor mai ales prin alăturarea unui adjectiv lângă un substantiv. Rolul epitetului este de a nuanţa obiectul la care face referire.
Epitetele pot fi evocative (lună galbenă, cer senin), apreciative (lună visătoare, cer trist), fizice (lac albastru, mare adâncă), simple (arbore falnic) sau multiple (aer curat, proaspăt și rece).
Comparația este figura de stil în care mai multe lucruri, fiinţe sau fenomene se află în relație de asemănare având scopul de a evidenţia caracteristicile comune ale acestora.
„El privea la viitor cum ai privi în fundul unui lac liniștit și limpede ca lacrima.” (M. Eminescu – Sărmanul Dionis)
Numai în gura pârâului se afla o topliță, unde bolborosea apa, scânteind ca un cuibar al soarelui. (M. Sadoveanu)
Repetiţia este un procedeu stilistic și sintactic care constă în repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte cu scopul de a obţine un efect expresiv.
„Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară.
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară.”(V. Alecsandri – Iarna)
„Încet, încet nora s-a dat pe brazdă.” (I.Creangă)
„De departe, de departe se auzeau abia tălăngi.”(M. Sadoveanu)
Inversiunea este o figură de stil de nivel care constă în răsturnarea topicii normale a unei propoziții sau fraze. Modificarea topicii se obţine prin aşezarea unui adjectiv în faţa unui substantiv.
„Suavă urnă cu cenușă de plăceri.” (V. Voiculescu – Ecce homo)
„În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale… ”(G. Coșbuc – Mama)
Metafora este o figură de stil de nivel lexico-semantic care constă în folosirea unui termen sugestiv în locul termenului propriu. Aceasta dă unui cuvânt un nou înţeles, cel mai adesea printr-o comparaţie subînţeleasă.
„Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.” (M. Eminescu – Scrisoarea III)
Personificarea este o figură de stil prin care unor obiecte, ființe sau abstracțiuni le sunt atribuite limbaj, însușiri, comportamente umane. Aceasta are în componenţă un verb, spre deosebire de epitet.
„Sfiicioasă și smerită și-a vărsat razele sale.” (M. Eminescu – Călin)
„Un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri.” ( L. Blaga – Melancolie)
Hiperbola este figura de stil care constă în exagerarea caracteristicilor unui obiect sau ale unei fiinţe, cu scopul de a impresiona puternic.
„Sunt douăzeci și șapte de ani încheiați, de când pieri floarea Moldovei la Războieni. Trosnea cetatea ridicată în pripă de slăvitul nostru voievod. Flăcările se înălțau până la cer.” (A. Vlahuță)
Antiteza este utilizarea unor concepte, cuvinte sau propoziții contrastante în cadrul structurilor gramaticale paralele. Această combinație a unei structuri echilibrate cu idei opuse servește la evidențierea contrastului dintre ele.
„Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează” (înger vs. demon) (M. Eminescu)
„Vreme trece, vreme vine.” (Eminescu)
„Eu veneam de sus, tu veneai de jos / Tu soseai din vieți, eu veneam din morți.” (Arghezi)
„Cât de nouă-i suferința veche.” (E. Isac)
Invocația retorică este o figură de stil care constă într-o rugăminte adresată unei persoane absente sau imaginare (muză, divinitate, erou) pentru a primi ajutor în rezolvarea unei probleme.
Aliterația este figura de stil care constă în repetiţia unei consoane sau a unui grup de consoane în cuvinte succesive. Aliteraţia este folosită pentru efecte de rimă sau de stil.
„Dintre sute de catarge
care lasă malurile
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile? […]
Valurile, vânturile?” (M. Eminescu – Dintre sute de catarge)
Asonanţa este figura de stil care constă în repetiţia unei sau a mai multor vocale în interiorul unui vers sau în mai multe versuri. Asonanţa este folosită pentru a obţine un efect eufonic.
„Și nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creștet,
Doar toamna glas să dea
Frunzișului veșted.” (M. Eminescu – Mai am un singur dor)
