Ce sunt sărbătorile cu cruce roșie? Dar cruce neagră?

05.09.2023
Ce sunt sărbătorile cu cruce roșie? Dar cruce neagră?

Religia principală din România este cea creștin-ortodoxă. Fiecare individ botezat sub semnul acestei religii trebuie să respecte un anumit set de reguli generale. Postul și sărbătorile sunt cele mai importante perioade din calendarul ortodox. Acestea sunt desemnate prin cruce roșie sau cruce neagră. Ce semnifică acestea și care este diferența?

Ce sunt sărbătorile cu cruce roșie și cruce neagră?

cruce roșie

Calendarul este format din 365 de zile sau 366, dacă este an bisect. În această perioadă, Biserica Ortodoxă a stabilit mai multe sărbători pe care le-a împărțit în cele care sunt însemnate cu cruce roșie sau cruce neagră.

Sărbătorile cu cruce roșie sunt cele mai importante din anul în curs, în care mai multe reguli trebuie respectate de către credincioși. În timpul acesta, Biserica și clerul pregătesc slujbe speciale. Conform specialiștilor din teologie, zilele cu cruce roșie îndeamnă gospodinele să nu spele, să nu facă curățenie și să se ferească de activitățile care nu sunt absolut necesare.

În același timp, sărbătorile cu cruce neagră sunt la fel de importante, în care credincioșii nu sunt totuși obligați să le țină. Aceasta semnifică un sfânt mai important căruia i se ține o slujbă specială.

Cele mai importante zile cu cruce roșie din 2022 au fost:

Cum se alege o persoană care să fie Sfânt?

Sfinții sunt printre cele mai importante persoane dintr-o anumită religie. Aceștia au fost desemnați în urma mai multor fapte divine pe care le-au săvârșit, de cele mai multe ori în beneficiul apropiaților.

Biserica Ortodoxă are reguli stricte despre modul în care cineva este ales pentru a deveni Sfânt. Criteriile pe care Biserica le-a stabilit sunt:

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot