Nicolae Ceaușescu a rămas pentru totdeauna în istoria României. Fostul lider comunist a condus țara noastră din postura de Președinte din 1974 și până în decembrie 1989 și a fost Secretar General al PCR din 11 iulie 1965 până în decembrie 1989. Soția acestuia, Elena Ceaușescu, a fost la fel de dură, dacă nu mai rea, decât soțul ei. Cel puțin asta susțin apropiații cuplului prezidențial. Viața dictatorilor a fost analizată pe toate planurile de istorici, iar multe lucruri au ieșit la iveală după căderea comunismului.
Elena și Nicolae Ceaușescu au trăit după bunul plac, cât timp s-au aflat la conducerea României. Nimeni nu avea curaj să le iasă din cuvânt, iar cei care o făceau aveau parte de o soartă tragică. Zeci de ani oamenii au trăit cu o frică de nedescris că viaţa lor se poate termina într-o clipă dacă fac ceva interzis de stat.
Sărăcia era frate cu românul, în timp ce liderii comuniști trăiau într-un lux greu de imaginat, având parte de tot ceea ce îşi doreau. Toată lumea considera că Nicolae Ceaușescu muncește din greu pentru binele țării, deoarece propaganda comunistă funcționa perfect în acea perioadă. În schimb, cuplul Ceaușescu se desfăta cu vacanțe la mare și la munte, unde toată lumea le stătea la picioare.
Concediile cuplului dictatorial erau bine stabilite și organizate în cel mai mic amănunt. Printre pasiunile lui Nicolae Ceaușescu se numărau şahul, biliardul, voleiul, schiul și, evident, vânătoarea, acesta fiind cel mai „iscusit vânător al țării”. Totodată, fostul șef de stat era mare amator de filme, fiind un fan al celebrului serial „Kojak”. Multe dintre aceste activități de relaxare erau și pe placul Elenei Ceaușescu. Și atunci când se aflau la București, cei doi aveau parte de mult timp liber în care se relaxau prin diverse activități.
În concediu, Nicolae Ceaușescu lăsa de multe ori garda jos și era mult mai uman și mai prietenos cu cei din jur. Pot fi văzute cadre în care cei doi sunt zâmbitori și jucăuși unul cu celălalt.
Se poate spune fără echivoc că Elena și Nicolae Ceaușescu au trăit o viață de vis, asta în timp ce populaţia îşi ducea existenţa într-o sărăcie greu de descris. Soții Ceaușescu au fost uciși în data de 25 decembrie 1989, iar lumea a putut ulterior să vadă cât de nociv a fost comunismul și ce înseamnă cu adevărat democrația.
Vă prezentăm mai jos câteva fotografii neștiute din viața particulară a cuplului Ceaușescu.
Foto: rferl.org