Cine a avut curajul să-l numească „Măgar” în public pe Regele Carol al II-lea?
Carol al II-lea al României a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, a avut o viață tumultoasă presărată cu destul de multe critici pentru comportamentul său.
Pe lângă aventurile amoroase, lui Carol al II-lea îi plăceau la nebunie petrecerile zgomotoase ce se încheiau în zorii zilei și glumele făcute chiar și în public.
Se spune că la un dineu oferit de regele Carol II se afla ca invitat Tudor Muşatescu, un cunoscut poet, prozator, dramaturg și umorist român. Genul de personaj cu care nu este indicat să faci glume, căci acestea ți se pot întoarce.
Cum s-au cunoscut Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa?
Regele, dorind să dea dovada de umor și prezență de spirit şi să-i facă pe invitaţi să râdă, i-a trimis lui Muşatescu un bilet, cerându-i să-l citească cu voce tare. Muşatescu s-a conformat şi a citit. Pe bilet scria: „Muşatescu este primul măgar din lume!”.
Totuși, Tudor Muşatescu nu s-a pierdut cu firea și după câteva clipe a continuat zâmbind, adresându-se Regelui: „Oh, Majestate, dar aţi omis să vă semnaţi… Carol.. al II-lea!”. Toți invitații, inclusiv Carol al II-lea, s-au amuzat copios de răspunsul inteligent al umoristului.
E adevărat că după o noapte de beție, Carol al II-lea a distrus un tablou?
Tabloul „Botezul Sfântului Mauriciu” semnat de Rembrandt era într-una dintre încăperile castelului Foişor din Sinaia. Castelul a servit ca reşedinţă lui Carol I şi Elisabetei. După restaurația din anul 1932, aici s-au mutat Carol Caraiman şi Elena Lupescu, iubita sa. Se spune că la Foișor aveau loc petreceri fastuoase la care participau toți apropiații lui Carol al II-lea.
Se pare că într-o noapte, în toiul unui astfel de chef, regele şi amicii săi, după ce au băut bine, au vărsat, din neatenţie, o sticlă de băutură pe covor. Unul dintre invitaţi sau chiar Carol al II-lea a scăpat pe jos un chiştoc aprins. Castelul Foişor a fost cuprins de flăcări, în incendiu arzând mai multe opere valoroase printre care și opera „Botezul Sfântului Mauriciu”. Astfel, într-un moment de inconștiență, un tablou semnat de Rembrandt, ce astăzi ar valora zeci de milioane de euro, s-a făcut scrum.