Cine a cumpărat cu doar 50.000 de dolari moștenirea lui Carol al II-lea?
Carol al II-lea a fost o personalitate controversată a Casei Regale a României, care nu a ținut cont de niciun protocol și a fost interesat doar de binele propriu. Viața plină de aventuri amoroase a arătat un rege înclinat mai mult către distracție decât către binele țării.
Relația dintre Carol al II-lea și Zizi Lambrino s-a concretizat într-un fiu: Mircea Grigore Carol. Situația era una complicată deoarece Casa Regală a României interzicea cu desăvârșire căsătoriile morganatice, adică cu persoane care nu fac parte din dinastiile regale europene. Drept urmare, lucrurile au fost rezolvate în instanță unde căsnicia dintre cei doi a fost anulată.
Zizi Lambrino, care trăia la Paris, a făcut o înțelegere cu statul român prin care a renunțat la dreptul la tron al fiului ei și la averea privată a familiei regale în schimbul unei sume consistente de bani lunare.
Potrivit europalibera.org, Mircea Grigore Carol, fiul lui Zizi și al lui Carol al II-lea, a respectat în mare parte înțelegerea dintre mama sa și Casa Regală. Dar după ocuparea României de către trupele sovietice la finele celui de-Al Doilea Război Mondial și instaurarea republicii, apoi moartea lui Carol al II-lea în exil, în 1953, Mircea Grigore Carol a dorit să i se recunoască calitatea de fiu al lui Carol al II-lea. Cum Mihai I, șeful Casei Regale, aflat de asemenea în exil, nu era dispus să încalce deciziile mai vechi ale statului român și ale bunicului său, Mircea Grigore Carol a apelat la instanță.
Ca atare, în anul 1955, justiția din Portugalia a decis că Mircea Lambrino are calitatea de urmaș al regelui Carol al II-lea.
Averea lui Carol al II-lea, luată cu doar 50.000 de dolari
După căderea comunismului, familia regală a României a revenit în țară. Prințul Paul, fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, a cerut în instanță, în anul 2001, să i se retrocedeze bunurile bunicului său. Acesta a avut grijă între timp să cumpere drepturile litigioase asupra unor proprietăți care i-au aparținut lui Carol al II-lea și s-a folosit de acestea pentru a cere să intre în posesia Fermei Băneasa.
Potrivit susținerilor din Dosarul Ferma Băneasa, prinț Paul al României a cumpărat, în 2001, drepturile litigioase de la Monique Urdăreanu, unica moștenitoare testamentară a Elenei Lupescu, ultima soție a lui Carol al II-lea, cu suma de 50.000 de dolari. Drept urmare, fiul lui Mircea Lambrino a susținut că moștenește atât averea regală transmisă lui ca unul dintre nepoți lui Carol al II-lea (37,5%), dar ar deține și partea de moștenire care i-a revenit lui Monique Urdăreanu, urmaşa Elenei Lupescu (25%).
Procurorii români au descoperit însă că multe dintre actele prezentate ar fi fost false. Situația s-a complicat și mai mult pentru prințul Paul care a fost găsit vinovat de către Justiția din România în cazul Fermei Băneasa unde a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare. Înainte de anunțarea deciziei acesta a părăsit țara, iar ulterior a fost prins în Franța, fiind legitimat cu pașaport britanic. Prințul Paul a fost acuzat că a prejudiciat statul român cu 130 de milioane de lei.
Foto: descopera.ro și wikipedia.org