Isaac Newton a schimbat modul în care înțelegem Universul. Venerat în propria viață, a descoperit legile gravitației și ale mișcării. El a ajutat la configurația concepției noastre raționale asupra lumii.
Însă povestea lui Newton este, de asemenea, cea a unui ego monstruos care credea că el singur era capabil să înțeleagă creația lui Dumnezeu. Viața sa privată era departe de a fi rațională, consumată de gelozii mărunte, rivalități amare și o căutare constantă de reputație.
Newton s-a născut prematur în dimineața de Crăciun, la 25 decembrie 1642, în Woolsthorpe, Lincolnshire. Era un copil mic, cu puține șanse de supraviețuire. Țara în care s-a născut era haotică și turbulentă. Anglia era sfâșiată de războiul civil.
Ciuma era o amenințare mereu prezentă. Mulți credeau că sfârșitul lumii este iminent. Însă cătunul Woolsthorpe era o comunitate liniștită, puțin atinsă de război sau de ciumă, care respecta valorile puritane ale sobrietății, închinării simple și muncii grele.
Tatăl lui Newton a murit înainte să se nască. Când Isaac avea trei ani, mama lui l-a părăsit și s-a căsătorit cu un bărbat dintr-un sat din apropiere. A fost crescut de bunică.
Acest început turbulent l-a marcat pe Newton pe viață. Se simțea respins de familie. Își ura tatăl vitreg și îl amenința că-i va arde casa. La școala Grantham, Newton a căutat consolare în cărți. Nu i-a plăcut literatura și poezia, dar a iubit mecanica și tehnologia, inventând un sistem elaborat de cadrane solare care era exact la minut.
În timp ce mama lui spera că va conduce ferma familiei, unchiul său și directorul său și-au dat seama că Newton era destinat unei vieți intelectuale.
Newton s-a înscris la Trinity College, Cambridge. Aici a găsit o figură paternă care l-a pus pe drumul către descoperiri importante.
Isaac Barrow, primul profesor de matematică din Cambridge, l-a înreptat pe Newton către marile probleme matematice nerezolvate ale vremii, cum ar fi calculul. Acesta era o manieră de a descrie modul în care lucrurile se schimbă și a fost crucial pentru explicarea universului în termeni matematici.
Newton a vânat, de asemenea, noi lucrări ale unor oameni precum Descartes, care susținea că Universul era guvernat de legi mecanice.
Când Universitatea Cambridge a fost închisă din cauza ciumei, Newton a fost nevoit să se întoarcă acasă. Aceasta a fost cea mai productivă perioadă din viața sa.
Newton a fost condus de convingerea că drumul către cunoașterea adevărată constă în a face observații mai degrabă decât în a citi cărți. El a pus bazele teoriilor sale de calcul și ale legilor mișcării care l-au face mai târziu celebru. Dar, în mod natural secret, și-a păstrat ideile pentru sine.
Isaac Newton a continuat să experimenteze în laboratorul său. Acest amestec de teorie și practică l-a condus la multe tipuri diferite de descoperiri.
Teoria sa despre optică l-a făcut să reconsidere proiectarea telescopului, care până în acel moment era un instrument mare și greoi. El a folosit oglinzi în locul obiectivelor și astfel a reușit să creeze un instrument mai puternic, de 10 ori mai mic decât telescoapele tradiționale.
Când Societatea Regală a auzit de telescopul lui Newton, ei au fost impresionați. Acest lucru i-a dat lui Newton curajul să le spună ceea ce el a descris ca un „experiment crucial” despre lumină și culori, potrivit BBC Teach.
În anul 1679, Isaac Newton a început o perioadă de studiu solitar. El a devenit absorbit de alchimie, un studiu secret al naturii vieții și precursorul medieval al chimiei. Unii susțin că aceste idei, deși nu sunt științifice în sensul în care le înțelegem acum, l-au ajutat să gândească planuri radicale care i-au modelat cea mai importantă operă, inclusiv teoria gravitației.
Disputa dintre filozoful german Gottfried Leibniz și Isaac Newton a început când Leibniz a publicat o lucrare matematică importantă.
Leibniz, unul dintre cei mai proeminenți filozofi europeni, își descoperit una dintre cele mai dificile probleme din matematică, modul în care ecuațiile puteau descrie lumea fizică.
La fel ca Newton, a creat o nouă teorie a calculului. Cu toate acestea, Newton a susținut că a făcut aceeași lucrare cu 20 de ani înainte și că Leibniz i-a furat ideile. Dar pentru că Newton nu-și publicase opera și a ținut-o ascunsă, el s-a întors la vechile sale notițe, astfel încât lumea să-i poată vedea lucrările.
Provocat de Robert Hooke să-și demonstreze teoriile despre orbitele planetare, Newton a produs ceea ce este considerat fundamentul fizicii așa cum o cunoaștem azi.
Philosophiae Naturalis Principia Mathematica este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687. A fost punctul culminant al celor peste 20 de ani de muncă. Acesta a conturat propria sa teorie a calculului, cele trei legi ale mișcării și prima relatare riguroasă a teoriei sale a gravitației universale. Lucrarea i-a consolidat reputația și conține o mare parte din ceea ce cunoaștem astăzi.
La sfârșitul vieții sale, Newton a povestit o istorioară care a devenit una dintre cele mai durabile legende din istoria științei.
Luând masa cu colegul membru al Societății Regale, William Stukeley, Newton și-a amintit că stătea sub un măr la casa familiei sale din Woolsthorpe, iar un măr care cădea îl determinase să se gândească la gravitație.
Povestea a fost spusă și de alte persoane care l-au cunoscut pe Newton, inclusiv de nepoata sa Catherine, care l-a îngrijit în ultimii ani. Nu există dovezi care să sugereze că fructul a căzut efectiv pe capul său, dar observația lui Newton l-a determinat să se gândească de ce merele cad întotdeauna direct la pământ (mai degrabă decât lateral sau în sus) și l-au ajutat să-și dezvolte în cele din urmă legea gravitației universale.
Newton a murit la vârsta de 84 de ani și a fost îngropat cu onoruri depline în Westminster Abbey. Ca un celebru filozof natural, el a fost un nou tip de erou național. Newton a pus bazele erei noastre științifice. Legile sale de mișcare și teoria gravitației stau la baza unei mari părți din fizica și ingineria modernă.
Cu toate acestea, el a crezut că s-a născut pentru a decoda cuvântul lui Dumnezeu, studiind atât scripturile, cât și cartea naturii. Pentru el, teologia și matematica au făcut parte dintr-un singur proiect de descoperire a unui singur sistem al lumii.
