Cine a fost Contele Sandwich, cel care a dat numele „Sandwich-ului”?
Sandwich. „Îți fac repede un sandwich?”, obișnuiesc mamele să-și întrebe copiii când aceștia din urmă sunt grăbiți și vor să servească ceva rapid. Ei bine, conform definiției, sandwichul este, de obicei, o gustare rece sau caldă, compusă dintr-o felie de șuncă sau salam aflată între două felii de pâine. Totuși, cine a fost Contele Sandwich, cel care a dat numele gustării?
Earl (nr. traducere Conte) of Sandwich a trăit între 1718 și 1792. Acesta a deținut funcția de Primul Lord al Amiralității și secretar de stat pentru Departamentul de Nord, sponsorizând expedițiile căpitanului James Cook, cel care a numit Insulele Sandwich din Atlanticul de Sud în cinstea sa.
Pastele nu sunt o mâncare de origine italiană. De unde au venit pastele în bucătăria europeană?
Earl of Sandwich era extrem de pasionat de jocurile de cărți și nu găsea niciodată timp necesar să manânce, preferând să rămână la masă de joc cât mai mult timp cu putință. Pentru a nu întrerupe jocul, Earl of Sandwich solicita servitorilor să-i ducă două felii de pâine, între care era așezată o bucată de carne. Se pare că partenerii de masă ai contelui au spus că vor și ei „la fel ca Sandwich!” și „sandwich” i-a rămas numele.
Curiozități despre sandwich:
- Aproximativ 300 de milioane de sandwichuri mănâncă zilnic americanii;
- Cel mai comun sandwich din lume este cel cu șuncă;
- Primul sandwich ar fi fost cel din secolul I î. de Hr. și era un amestec de alune fărâmițate, mere, condimente și vin care erau consumate între două lipii evreiești;
- În Statele Unite ale Americii, sandwich-ul a fost introdus abia în anul 1840 de către englezoaica Elizabeth Leslie, cea care a lansat o carte de bucate în care se explică felul în care se face sandwich-ul cu șuncă.
Foto: Pexels.com