Cine a fost Dashrath Manjhi, omul care a mutat munții pentru soția sa?
Tânărul Dashrath Manjhi, cu o constituție fragilă din satul Bihar, nordul Indiei a schimbat viața oamenilor din 60 de sate, cioplind singur un drum de 110 m printr-un munte.
Povestea se întâmpla în anul 1960. Oamenii din comunitatea Musahar din Gehlour, unde locuiau Manjhi și familia sa, erau nevoiți să meargă în sus și în jos pe munte pe o distanță de 75 de kilometri pentru a ajunge la facilități de bază, cum ar fi spitale, școli, chiar și aprovizionare cu apă.
Dashrath Manjhi urca pe munte în fiecare zi pentru a lucra pe câmpurile unui proprietar din cealaltă parte a muntelui pentru a-și hrăni familia. Soția lui îi aducea masa de prânz, călărind pe marginea muntelui primejdios.
Într-o după-amiază, Manjhi își aștepta nerăbdător soția, însă aceasta a întârziat și a ajuns fără oala cu apă. Când a ajuns la el, ea sângera și era grav rănită. Soția lui a căzut pe versantul muntelui și s-a rănit la picior.
Văzând durerea și disperarea pe chipul soției sale și cunoscând indiferența autorităților locale, Manjhi a hotărât să taie singur dealul pietros. El a vândut cele trei capre ale familiei pentru a-și cumpăra o dalta, un ciocan și bare pentru a croi un drum prin munte.
Ambiție fără margini
Tot ce și-a dorit vreodată a fost ca oamenii săi să aibă acces la facilitățile de bază. Sătenii au râs de el, l-au batjocorit și l-au numit nebun. Dar nimic nu l-a descurajat pe Dashrath Manjhi. El a continuat și a săpat. Dimineața își câștiga salariul zilnic, iar la amurg se întoarcea să cioplească drumul.
Manjhi a lucrat cu ceea ce avea la îndemână. A aprins lemne de foc pe piatră, a aruncat cu apă pe ea, astfel încât piatra a crăpat și a fost ușor să o reducă la moloz. Încet și constant, Manjhi a sculptat drumul. În cele din urmă, oamenii au început să-l ajute și l-au numit „Baba” din respect (în limba hindi „Baba” înseamnă „Sfânt”).
Din păcate, soția sa s-a îmbolnăvit grav și a murit pentru că nu a putut fi dusă la timp la spital. Acest lucru l-a înfuriat și mai mult pe Manjhi și a jurat să finalizeze calea pe care începuse cu mulți ani în urmă.
Omul Muntelui
În cele din urmă a finalizat drumul, lung de 110 de metri și cu o lățime de 4 metri. De acest drum nu au beneficiat doar cei din satul său, ci și alte 60 de sate din jur. Distanța pe care trebuia să o parcurgă a fost scurtată la doar 15 kilometri.
Manjhi a finalizat drumul după 22 de ani de dăruire și muncă grea. La scurt timp a mers să-l vadă pe ministrul șef al Biharului de atunci, Nitish Kumar, pentru a face drumul asfaltat. A fost numit „Omul Muntelui – un om de mare curaj, care a făcut de unul singur un gest umanitar excepțional”.
Din păcate, Manjhi a încetat din viață pe 17 august 2007, la 73 de ani, după o lungă bătălie cu cancerul. Ceea ce se evidențiază cu adevărat este bătălia sa împotriva circumstanțelor nefavorabile și voința sa de a schimba destinul poporului său. Chiar și astăzi, el continuă să inspire oamenii din satul său și milioane de oameni din toată țara.
Foto: India Today