Cine a fost dragostea neîmplinită a lui Ciprian Porumbescu? Compozitorul și-a amanetat pantalonii să-i facă un cadou

22.05.2020
Cine a fost dragostea neîmplinită a lui Ciprian Porumbescu? Compozitorul și-a amanetat pantalonii să-i facă un cadou

Ciprian Porumbescu este considerat a fi unul dintre cei mai mari compozitori români. Artistul a murit la numai 30 de ani, bolnav fiind de tuberculoză. Porumbescu a murit cu of-ul de a nu-și fi găsit niciodată fericirea, întrucât a iubit nespus o femeie.

Între anii 1873 şi 1877, Ciprian Porumbescu a părăsit satul natal Stupca pentru a urma cursurile Institutului Teologic Ortodox din Cernăuţi. Într-una dintre vacanțe, Ciprian Porumbescu a cunoscut-o pe Berta Gorgon, fata pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil.

Întrucât cele două familii aveau confesiuni diferite, Ciprian Porumbescu era fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu, tatăl Bertei nu a permis căsătoria dintre cei doi trimițându-și fata în străinătate, în Marea Britanie.

„Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, scria compozitorul despre Berta, iubirea sa.

Ajunsă la 40 de ani, Berta Gorgon se căsătorește cu doctorul în farmacie Alfred von Rossignon, care era văduv. Se pare că acesta a fost un mariaj convențional, bazat pe interese materiale din ambele părți. Berta Gorgon avea să fie nefericită o viață întreagă. Berta Gorgon și Alfred von Rossignon au avut împreună o fetiță Melania (Niny).

Berta Gorgon Rossignon moare pe 17 februarie 1947 la vârsta de 86 de ani, în Germania federală, departe de locurile natale.

Ciprian Poprumbescu si Berta Gorgon

 

Și-a amanetat pantalonii să-i facă un cadou

La aniversarea de 20 de ani a Bertei, Ciprian Porumbescu a decis să-i facă un cadou ieșit din comun. Acesta a comandat la o legătorie de cărţi, un album „foarte frumos, în special, monograma este minunat executată şi se reliefează evident pe fondul roşu-bordo”.

În album stătea scris un vers în limba germană: „Dem wohlgeborenen Fraulein Bertha Gorgon, zur freundlichen Erinnerung dnd Cyprian” („Prea distinsei domnişoare Berta Gorgon, amicală aducere aminte de la Ciprian”)

Neavând cu ce achita comanda, se spune că tânărul Porumbescu şi-a amanetat pantalonii şi lanţul de la ceas.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Ce este o rachetă balistică intercontinentală? Cât de aproape lovește de țintă?
Astăzi, Rusia a dus războiul într-o fază nouă după ce a lansat o rachetă balistică intercontinentală asupra Ucrainei, fiind prima de acest gen de la începutul conflictului, din urmă cu... citește tot
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
Ce sunt cotele de gen? Cum funcționează „cotele de gen”?
În spațiul public, în preajma alegerilor prezidențiale, se tot vorbește despre „cotele de gen”. Se pleacă de la premisa că în anumite domenii, femeilor nu li se dau aceleași șanse ca... citește tot
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Cum arată vila din Estoril, unde Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani? Cine a moștenit-o?
Carol al II-lea a fost regele României timp de 10 ani, între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Domnia sa a fost una plină de controverse și mulți oameni politici ai acelor vremuri nu l-au vrut... citește tot