Dacă întrebi o sută de români cine au fost Mihai Viteazul, Mihai Eminescu sau Aurel Vlaicu cu siguranță vor ști răspunsul. Dar, oare, câți știu cine a fost Viorica Agarici?
Ei bine, vorbim aici de una dintre eroinele țării noastre, care a dat dovadă de mult curaj într-unul dintre cele mai triste momente ale istoriei României.
Este femeia care, în vara anului 1941, și-a riscat viața pentru a salva alte sute de vieți, devenind, astfel, o eroină atât a poporului evreu, cât și a neamului românesc.
În anul de tristă amintire 1941, Viorica Agarici era preşedintele filialei locale a Societăţii Naţionale de Crucea Roşie din oraşul Roman în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În noaptea de 2 spre 3 iulie, ea se afla în gara din oraș pentru a-i servi cu băuturi răcoritoare pe soldații români care urmau să plece pe frontul din Basarabia.
În gara din Roman oprise unul dintre „trenurile morţii”. Acesta era plin cu copii, femei şi bărbaţi evrei, majoritatea supraviețuitori ai pogromului din Iași din 27-30 iunie, închişi de mai multe zile fără apă şi fără mâncare.
În timpul violentei acțiuni ordonate de generalul Ion Antonescu, armata și civilii din Iași masacraseră mii de evrei. În toiul nopții, Viorica Agarici a auzit gemete și strigăte de ajutor care veneau din direcția trenului cu evrei.
De fapt, din Iași au plecat două astfel de trenuri. Unul mergea în direcția Călărași, unde au ajuns doar 1.000 dintre cei 5.000 care s-au suit în tren.
A doua garnitură a pornit în direcția Podu Iloaiei. Din acesta au supraviețuit doar 700 de evrei dintre cei aproximativ 2.700 câți fuseseră urcați la Iași.
Viorica Agarici şi surorile din subordinea ei le-au cerut soldaţilor germani să deschidă vagoanele pline cu cadavre şi muribunzi pentru a le putea acorda prim-ajutor evreilor care se zbăteau între viață și moarte, însă au fost refuzate.
Martorii vremii au povestit că, ferm hotărâtă să nu se lase, femeia s-a așezat în faţa trenului strigând că trenul va pleca din gară doar cu preţul vieţii ei.
Ea a reușit să-i înduplece pe soldații germani, care au desigilat și deschis în cele din urmă uşile vagoanelor. Astfel, Viorica Agarici și celelalte asistente au reușit să acorde îngrijiri medicale oamenilor, iar vagoanele au fost spălate și dezinfectate.
Gestul de mare curaj al Vioricăi Agarici a fost luat drept exemplu și de alte filiale ale Crucii Roșii de pe traseu. Din păcate pentru ea, imediat după episodul din gara din Roman, în 1943, Viorica Agarici a fost destituită din funcția sa de la filiala Roman a Crucii Roșii.
Viorica Agarici s-a născut la 24 februarie 1886 în Dămienești, o localitate situată în apropiere de Roman, cu numele de Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu.
Ea provenea dintr-o familie de boieri din nordul Moldovei. Tatăl ei, ofițerul de armată Gheorghe Văsescu, era fiul unui boier din Botoșani, fost deputat și ministru în Guvernul Crețulescu.
Și-a petrecut copilăria şi adolescenţa între moșia bunicilor ei din Dorohoi și Paris, acolo unde tatăl ei fusese numit ataşat militar la Legaţia României.
Tot la Paris avea să urmeze și studiile, la Institutul „Les Ruches”, o școală particulară care dădea o educație feministă și elevată tinerelor care aspirau la o carieră de lider.
După revenirea în ţară s-a căsătorit cu inginerul agronom Ion C. Agarici, la rându-i provenit dintr-o familie de boieri de lângă Roman, cu care a avut trei copii. Din păcate, în 1927, Ion Agarici s-a stins la vârsta de 47 ani, răpus de o apendicită acută cangrenoasă.
Rămasă văduvă, Viorica s-a dăruit în totalitate ajutorării semenilor ei. Din anul 1928, a preluat de la mătuşa sa, Cornelia Morţun, preşedinţia Filialei Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din Roman.
După război ea fost persecutată de regimul comunist din cauza originii ei boierești, ea trăind în mizerie și fiind susținută financiar de Federația Comunităților Evreiești din România.
Viorica Agarici a decedat la 1 ianuarie 1979 la vârsta de 92 de ani și a primit titlul de „Dreaptă între Popoare” pe 3 ianuarie 1983.
În România a fost onorată de abia după căderea regimului comunist în decembrie 1989, prin busturi și plăci memoriale în orașul natal Roman și la București, unde este înmormântată.
Foto: Wikipedia.org
