O eroină națională a Franței, Ioana de Arc avea doar 18 ani când a condus armata franceză și a adus victoria împotriva englezilor la Orléans. Un an mai târziu, Ioana a fost arsă pe rug de englezi și de colaboratorii lor francezi. La 16 mai 1920, după cinci secole, a fost canonizată ca sfântă romano-catolică.
Când s-a născut Ioana de Arc, Franța era implicată într-un război de lungă durată cu Anglia cunoscut sub numele de Războiul de 100 de ani. Tot în acea perioadă a început disputa cu privire la cine va fi moștenitorul tronului francez. La începutul secolului al XV-lea, nordul Franței era o frontieră fără lege a armatelor jefuitoare.
Ioana de Arc, poreclită „Doamna Orléans”, s-a născut în 1412, în Domremy, Franța. Fiica fermierilor săraci Jacques d ’Arc și a soției sale, Isabelle, cunoscută și sub numele de Romée, Ioana a învățat pietatea și abilitățile casnice de la mama ei. Niciodată nu a plecat departe de casă, a îngrijit animale și a devenit destul de pricepută în tainele croitoriei.
În 1415, regele Henry al V-lea al Angliei a invadat nordul Franței. După ce a avut loc o înfrângere zdrobitoare a forțelor franceze, Anglia a câștigat sprijinul burgundienilor din Franța. Tratatul de la Troyes din 1420 a acordat tronul francez lui Henry al V-lea ca regent regelui Charles al VI-lea.
Henry va moșteni tronul după moartea lui Charles. Cu toate acestea, în 1422, atât Henry, cât și Charles au murit în câteva luni, lăsând fiul prunc al lui Henry ca rege al ambelor tărâmuri. Susținătorii francezi ai fiului lui Charles, viitorul Charles al VII-lea, au simțit că este momentul potrivit de a restitui coroana unui monarh francez.
În această perioadă, Ioana de Arc a început să aibă viziuni mistice care o încurajau să ducă o viață evlavioasă. De-a lungul timpului, au devenit mai vii, cu prezența Sf. Mihail și a Sf. Ecaterina desemnând-o ca salvatoare a Franței.
În mai 1428, viziunile Ioanei au instruit-o să meargă la Vaucouleurs și să îl contacteze pe Robert de Baudricourt, comandantul garnizoanei și susținătorul lui Charles. La început, Baudricourt a refuzat cererea ei, dar după ce a văzut că avea susținerea sătenilor, în 1429, el a cedat și i-a dat un cal și o escortă de mai mulți soldați. Ioana și-a tăiat părul și s-a îmbrăcat în haine de bărbați pentru călătoria de 11 zile pe teritoriul inamic până la Chinon, locul curții lui Charles.
La început, Charles nu a înțeles de ce această tânără țărancă a cerut audiență și a mărturisit că poate salva Franța. Totuși, Ioana l-a cucerit când l-a identificat, îmbrăcat incognito, într-o mulțime de membri ai curții sale.
Cei doi au avut o conversație privată în timpul căreia se spune că Ioana a dezvăluit detalii despre o rugăciune solemnă pe care Charles i-a făcut-o lui Dumnezeu pentru a salva Franța. De probă, Charles i-a pus pe teologii proeminenți să o examineze. Clericii au raportat că nu au găsit nimic necorespunzător la Ioana, ci doar evlavie, castitate și smerenie.
În cele din urmă, Charles i-a dat Ioanei de Arc o armură și un cal și i-a permis să însoțească armata la Orléans. Într-o serie de bătălii între 4 mai și 7 mai 1429, trupele franceze au preluat controlul asupra fortificațiilor engleze. Ioana a fost rănită, dar mai târziu s-a întors pe front pentru a încuraja un asalt final. Până la jumătatea lunii iunie, francezii i-au învins pe englezi.
Deși se părea că Charles acceptase misiunea lui Joan, el nu și-a manifestat încrederea deplină în judecata sau sfatul ei. După victoria de la Orléans, ea l-a încurajat în continuare să se grăbească la Reims pentru a fi încoronat rege, dar el și consilierii săi au fost mai precauți.
Cu toate acestea, Charles și cortegiul său au intrat în cele din urmă la Reims, iar el a fost încoronat Charles al VII-lea, la 18 iulie 1429. Ioana era alături de el, ocupând un loc vizibil la ceremonii.
În primăvara anului 1430, regele Charles al VII-lea i-a ordonat Ioanei să i-a parte la asaltul burgundian. În timpul bătăliei, a fost aruncată de pe cal și a fost lăsată în afara porților orașului.
Burgundienii au luat-o captivă și au ținut-o timp de câteva luni, negocind cu englezii, care au văzut-o ca pe un premiu valoros de propagandă. În cele din urmă, burgundienii au oferit-o pe Ioana contra sumei de 10.000 de franci.
Charles al VII-lea nu știa ce să facă. Încă nu era convins de inspirația divină a Ioanei, astfel că el s-a distanțat și nu a încercat să o elibereze. Deși acțiunile eroinei erau împotriva armatei de ocupație engleze, ea a fost predată oficialilor bisericii care au insistat să fie judecată ca eretic. I s-au adus 70 de acuzații, inclusiv vrăjitorie, erezie și deghizare în bărbat.
Inițial, procesul a avut loc în public, dar a devenit privat când Joan și-a înmuiat acuzatorii. Între 21 februarie și 24 martie 1431, ea a fost interogată de aproape douăsprezece ori de un tribunal, păstrându-și întotdeauna smerenia și pretenția fermă de nevinovăție.
În loc să fie ținută într-o închisoare bisericească cu călugărițe pe post de gardieni, ea a fost ținută într-o închisoare militară. Ioana D’Arc a fost amenințată cu viol și tortură, deși nu există nicio înregistrare care să fi avut loc. S-a protejat legând strâns hainele cu zeci de corzi. Frustrați că nu au putut să o rupă, tribunalul a folosit în cele din urmă hainele sale militare împotriva ei, acuzând că se îmbracă ca un bărbat.
La 29 mai 1431, tribunalul a anunțat că Ioana de Arc era vinovată de erezie. În dimineața zilei de 30 mai, a fost dusă în piața din Rouen și arsă pe rug, în fața unei mulțimi estimate la 10.000 de persoane. Avea doar 19 ani. O legendă care înconjoară evenimentul povestește despre modul în care inima ei a supraviețuit focului neafectată. Cenușa ei a fost adunată și împrăștiată în Sena.
După moartea Ioanei D’Arc, Războiul de o Sută de Ani a continuat încă 22 de ani. Regele Charles al VII-lea și-a păstrat în cele din urmă coroana și a ordonat o anchetă care, în 1456, a declarat că Ioana de Arc este oficial nevinovată de toate acuzațiile și a desemnat-o martir. A fost canonizată ca sfântă la 16 mai 1920 și este protectorul Franței.
Foto: Wikipedia
