Cine a fost Jeffrey Dahmer, criminalul din serialul de pe Netflix?

28.10.2022
Cine a fost Jeffrey Dahmer, criminalul din serialul de pe Netflix?

Rata criminalității din Statele Unite s-a aflat mereu la o cotă alarmantă față de alte țări de pe glob. Din ce în ce mai multe surse relatează evenimente înfricoșătoare întâmplate cu decenii în urmă. Acest lucru ne face să ne gândim de două ori pe lângă cine trecem pe stradă. De la celebrul Ted Bundy ajungem la povestea unui tânăr pe nume Jeffrey Dahmer. Cine a fost Jeffrey Dahmer? Cât este de reale sunt faptele din serialul de pe Netflix?

Viața lui Jeffrey Dahmer, de la copil la criminal

Jeffrey Dahmer

Născut în anul 1960, viața lui urma să ia o cu totul altă întorsătură față de cum și-ar fi dorit părinții. Tatăl de profesie chimist, iar mama instructor în telecomunicații. Privit ca fiind un copil energic și vesel, a intrat în ciclul școlar tăcut și timid, cu mici semne care ar fi arătat un abandon timpuriu.

Încă din copilărie și adolescență, micul Dahmer manifesta o curiozitate pentru animalele moarte. Nu de puține ori, în timpul pregătirii mesei de către tatăl său, asculta fascinat modul în care se rupeau oasele preparatelor. În 1968, familia s-a mutat într-o locuință aflată pe un hectar de pădure, care avea și cu o mică cabană. Aici, Jeffrey a început să colecteze insecte sau schelete de animale mici, punându-le în borcane cu un compus chimic.

Cu timpul, curiozitatea s-a transformat în ceea ce avea să poarte numele de… crimă. În vara anului 1978, la absolvirea școlii, Dahmer a luat un autostopist pe nume Steven Mark Hicks, în vârstă de 19 ani. Sub pretextul unei petreceri cu alcool, aceștia și-au continuat noaptea împreună. După mai multe sticle și propuneri sexuale, tânărul Steven dorea să plece spre casă, timp în care Dahmer l-a lovit cu o halteră. A doua zi, cadavrul lui a fost disecat și îngropat în curte.

Monstrul din Milwaukee

În decurs de 13 ani de la prima victimă, acesta a omorât în total 17 oameni. A devenit cunoscut sub numele de Monstrul din Milwaukee sau Canibalul din Milwaukee. A fost acuzat de ucidere, agresiuni sexuale și canibalism. A fost condamnat în 1992 la mai multe sentințe pe viață. În 1994 a fost bătut până la moarte de un coleg de detenție, iar trupul său a fost incinerat.

Ce este realitate și ce este ficțiune în serialul despre Jeffrey Dahmer de pe Netflix?

Atenție! Urmează Spoilere!

Încă de la lansarea pe platforma de streaming, serialul s-a bucurat de un real succes. Serialul este format din 10 episoade, iar în prezent se află în topul celor mai urmărite seriale din istoria Netflix. Pentru a capta și mai mult atenția privitorilor, anumite fapte nu sunt inspirate din realitate.

https://www.youtube.com/watch?v=NVHHs-xllqo

Foto: Depositphotos.com & Eu.jsonline.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Cum era viața nobililor/boierilor români de odinioară? Câte feluri de mâncare serveau la o masă și ce era considerat „delicatesă”?
Încă din cele mai vechi timpuri au existat clase sociale și nici spațiul carpato-danubiano-pontic nu a făcut excepție. Sute de ani, nobilii au dus o viață diferită de cea a românilor de... citește tot
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Trump: „100% vom avea Groenlanda”
Donald Trump a pus lumea pe jar cu noi declarații. Actualul președinte al Statelor Unite ale Americii a declarat că își dorește pentru țara sa Groenlanda, deși danezii i-au spus că cea mai... citește tot
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
Care coduri bonus sunt cele mai avantajoase pentru jucători
La momentul actual, cazinourile din mediul online continuă să crească în popularitate în rândul jucătorilor, venind în întâmpinarea acestora cu diverse beneficii. Pe lângă avantajele deja... citește tot