Cine a fost Jeffrey Dahmer, criminalul din serialul de pe Netflix?
Rata criminalității din Statele Unite s-a aflat mereu la o cotă alarmantă față de alte țări de pe glob. Din ce în ce mai multe surse relatează evenimente înfricoșătoare întâmplate cu decenii în urmă. Acest lucru ne face să ne gândim de două ori pe lângă cine trecem pe stradă. De la celebrul Ted Bundy ajungem la povestea unui tânăr pe nume Jeffrey Dahmer. Cine a fost Jeffrey Dahmer? Cât este de reale sunt faptele din serialul de pe Netflix?
Viața lui Jeffrey Dahmer, de la copil la criminal
Născut în anul 1960, viața lui urma să ia o cu totul altă întorsătură față de cum și-ar fi dorit părinții. Tatăl de profesie chimist, iar mama instructor în telecomunicații. Privit ca fiind un copil energic și vesel, a intrat în ciclul școlar tăcut și timid, cu mici semne care ar fi arătat un abandon timpuriu.
Încă din copilărie și adolescență, micul Dahmer manifesta o curiozitate pentru animalele moarte. Nu de puține ori, în timpul pregătirii mesei de către tatăl său, asculta fascinat modul în care se rupeau oasele preparatelor. În 1968, familia s-a mutat într-o locuință aflată pe un hectar de pădure, care avea și cu o mică cabană. Aici, Jeffrey a început să colecteze insecte sau schelete de animale mici, punându-le în borcane cu un compus chimic.
Cu timpul, curiozitatea s-a transformat în ceea ce avea să poarte numele de… crimă. În vara anului 1978, la absolvirea școlii, Dahmer a luat un autostopist pe nume Steven Mark Hicks, în vârstă de 19 ani. Sub pretextul unei petreceri cu alcool, aceștia și-au continuat noaptea împreună. După mai multe sticle și propuneri sexuale, tânărul Steven dorea să plece spre casă, timp în care Dahmer l-a lovit cu o halteră. A doua zi, cadavrul lui a fost disecat și îngropat în curte.
Monstrul din Milwaukee
În decurs de 13 ani de la prima victimă, acesta a omorât în total 17 oameni. A devenit cunoscut sub numele de Monstrul din Milwaukee sau Canibalul din Milwaukee. A fost acuzat de ucidere, agresiuni sexuale și canibalism. A fost condamnat în 1992 la mai multe sentințe pe viață. În 1994 a fost bătut până la moarte de un coleg de detenție, iar trupul său a fost incinerat.
Ce este realitate și ce este ficțiune în serialul despre Jeffrey Dahmer de pe Netflix?
Atenție! Urmează Spoilere!
Încă de la lansarea pe platforma de streaming, serialul s-a bucurat de un real succes. Serialul este format din 10 episoade, iar în prezent se află în topul celor mai urmărite seriale din istoria Netflix. Pentru a capta și mai mult atenția privitorilor, anumite fapte nu sunt inspirate din realitate.
- Glenda Cleveland joacă un rol esențial în arestarea lui Dahmer. În serial, ea este vecina criminalului, având frecvent interacțiuni, care duc la multiple plângeri la poliție. În realitate, cei doi nu s-au întâlnit niciodată;
- Jeffrey Dahmer nu a băut sânge. În unul din episoade, el este prezentat cum aduce acasă o pungă de sânge pentru a bea. În realitate, nu s-a întâmplat acest lucru;
- Criminalul nu a purtat ochelari în timpul procesului;
- În finalul serialului, ofițerii care s-au ocupat de arestarea lui au primit premiul de Ofițer al Anului. În realitate, acest lucru nu s-a întâmplat. În primă instanță, ofițerii au fost suspendați și repuși în funcție în 1994. Unul dintre ei a devenit Președintele sindicatului ofițerilor de poliția din Milwaukee.
https://www.youtube.com/watch?v=NVHHs-xllqo
Foto: Depositphotos.com & Eu.jsonline.com