Cine a fost Mama Omida și care este povestea ei? Cum a ajuns la ea Elena Ceaușescu?

de: Claudiu Petrișor
06 09. 2021
mama_omida
Mama Omida

Una dintre cele mai celebre omide (larva fluturilor, dăunătoare pomilor) din România a fost, cu siguranță, o clarvăzătoare pe nume Mama Omida. În jurul acestei femei despre care s-a spus că ar fi avut puteri magice au apărut adevărate legende, care mai de care mai fantaziste. Totuși, care e povestea Mamei Omida și cum a ajuns Elena Ceaușescu să-i treacă pragul?

Numele adevărat al Mamei Omida a fost Maria Motoi. Aceasta se năștea în plin Război Mondial, în anul 1940, în localitatea Rușețu, situată la 50 de kilometri de Buzău. Mama Omida făcea parte dintr-o familie de romi argintari, alături de care a luat drumul Bucureștilor. Aceștia s-au stabilit în cartierul Vatra Nouă, locul unde a început, cu adevărat, povestea plină de faimă a Mamei Omida.

Cum și-a descoperit harul Mama Omida

Maria Motoi a început încă din copilărie să ghicească în palmă și avea darul de a le spune trecătorilor ce obstacole vor înfrunta. Pe lângă faptul că venea dintr-o familie cu tradiție în ale ghicitului în ghioc, bobi sau cărți, Maria era ajutată și de ochii de un verde electric cu care aproape că reușea să-i hipnotizeze pe cei din jurul ei.

Ce i-a spus Mama Omida Elenei Ceaușescu?

Odată ajunsă în București, la porțile Mamei Omida au început să vină tot mai des oameni importanți, de la politicieni și până la artiști, balerini sau oameni din Armată. Printre artistele care o căutau frecvent era și talentata Doina Badea, o femeie frumoasă ce credea despre sine că are cununiile legate. Aceasta era destul de apropiată de Elena Ceaușescu, astfel că aceasta din urmă i-a cerut cântăreței să o ducă la Mama Omida. Tovarășa voia să afle ce destin va avea Nicu Ceaușescu, cel poreclit Prințișorul, notează evz.ro.

„Mama i-a spus Elenei Ceauşescu că va muri tragic, la zi mare, de sărbătoare, cu vreo 3 luni înainte de sfârşitul lor, iar de atunci ei au renunţat la serviciile ei, rămânând doar cu vrăjitoarea Svetlana din Rusia”, fiica Mamei Omida

Elena Ceaușescu era supărată că fiul ei se îndrăgostise de o cântăreață pe nume Janina Matei. Fiul celebrului cuplu era atât de îndrăgostit de Janina încât părinții săi au fost convinși că era ceva necurat la mijloc. La cererea Elenei Ceaușescu, se pare că Mama Omida a fost cea care a rupt vraja, astfel că Nicu a putut să se reorienteze.

Cărțile Mamei Omida

Se spune că Mama Omida moștenise de la mama ei un pachet de cărți de care nu s-a despărțit întrega viață. Acestea aveau o vechime de peste 100 de ani și nimeni nu avea voie să se atingă de ele.

Mama Omida a avut patru băieți și o fată, Rodica Gheorghe, care se declara unica urmasa a Mamei sale. Mama Omida a murit în februarie 1995, la vârsta de 55 de ani lăsând în urmă faima celei mai cunoscute vrăjitoare din România.