Cine a fost Pazvante Chiorul?

de: Sorin Florea
19 04. 2022
Pazvante Chiorul
Cine a fost Pazvante Chiorul?

Foarte mulți români au folosit măcar o dată în viață expresia „de pe vremea lui Pazvante Chiorul„, însă puțini știu că personajul chiar a existat în realitate. Citatul face referire la o întâmplare care s-a petrecut cu mult timp în urmă, omul în cauză având o legătură cu Imperiul Otoman și Țara Românească.

Pazvante Chiorul a fost Osman Pazvantoğlu

Pazvante Chiorul a fost de fapt Osman Pazvantoğlu, un soldat otoman care și-a pierdut un ochi într-o luptă și a fost poreclit în felul acesta. Bărbatul s-a născut în Bosnia în anul 1758 și a început să se facă remarcat ca mercenar pentru domnitorului muntean Nicolae Mavrogheni.

Acest statut nu l-a mulțumit foarte mult timp și a complotat cu boierii uciderea lui Mavrogheni. Din păcate lucrurile nu au evoluat așa cum și-a dorit Pazvante Chiorul, iar domnitorul s-a prins de planul acestuia și l-a capturat. Drept urmare, a fost ordonată decapitarea acestuia. Din fericire, acesta a scăpat de la moarte după ce cel mai bun prieten al său, Rigas Feraios, a plătit o sumă imensă de bani lui Mavrogheni.

Pazvante Chiorul a realizat multe jafuri în Țara Românească

După ce a scăpat de la moarte, Osman Pazvantoğlu a strâns o mică armată și s-a răsculat împotriva sultanului Selim al III-lea. Astfel a reușit să pună mâna pe un teritoriu, pe care să îl conducă independent, cu capitala la Vidin, în Bulgaria. Teritoriul condus de Pazvante Chiorul se întindea de la Dunăre până la Munții Balcani, și de la Belgrad până la Varna.

În anul 1798, oastea otomană a încercat să îl învingă pe Pazvante Chiorul, însă a dat greș, din cauza domnitorului muntean Constantin Hangerli care nu i-a aprovizionat suficient pe soldații turci. Drept urmare, acesta a fost ucis de turci, iar un an mai târziu Pazvante Chiorul a fost iertat și făcut pașă de Vidin.

Având un statut superior, Pazvante a strâns o armată de mercenari și a întreprins mai multe jafuri în Țara Românească, iar în anul 1800 a atacat orașul Craiova. Potrivit datelor istorice, din cele aproximativ 7.000 de case din Muntenia doar aproximativ 300 nu au fost mistuite de flăcări.

Pazvante Chiorul a murit pe data de 17 februarie 1807, la vârsta de 49 de ani. Nu se știe exact cum a intervenit moartea, însă sunt două ipoteze: fie a fost otrăvit, fie a fost asasinat de haiducul Iancu Jianu.

Prima ipoteză susține că acesta a fost otrăvit de medicul din Vidin, la ordinul sultanului otoman. Cea de a doua variantă presupune asasinarea lui de către Iancu Jianu, ca urmare a jafurilor realizate în regiunea Craiovei.

Foto: Wikipedia.org