Cine a fost românca pe care Michael Jackson a ținut să o viziteze la azil când a venit la București?

de: Claudiu Petrișor
28 05. 2024
jackson
Michael Jackson

În anul 1992, Michael Jackson punea România pe harta lumii după ce alegea țara care doar ieșise din comunism destinația pentru unul dintre concertele sale din turneul „Dangerous World Tour”. 70.000 de oameni au umplut la refuz Stadionul Național din Capitală pe 1 octombrie 1992. Puțini știu însă că înainte de concert, superstarul a dorit să viziteze o româncă: este vorba despre prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino.

Cine a fost Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino?

Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino a fost prima nepoată a Nababului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Acesta a fost înainte de anul 1900 cel mai bogat român, după ce moștenise moșii întinse în Ţara Românească și zeci de proprietăți pe întreg teritoriul al țării. Acesta a deținut și funcția de primar al Bucureștiului între 1869-1870.

Dar, să revenim la Prințesa Ecaterina Olimpia Caradja. Aceasta s-a născut în 1893 la București și a fost educată în Anglia și Franța. Mama ei a fost Irina Cantacuzino, fiica Nababului. La vârsta de 3 ani, Prințesa Ecaterina a fost răpită de tatăl ei, Rodolf Radu Kretzulescu, și ascunsă într-un orfelinat din Anglia sub identitate falsă.

În anul 1908, Ecaterina (15 ani) a fost descoperită și adusă în țară, unde a locuit în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei (azi Muzeul George Enescu), împreună cu bunicul ei, Nababul. Gheorghe Grigore Cantacuzino avea să moartă în 1913, cu puțin timp înainte să izbucnească Primul Război Mondial.

A fugit cu un vas petrolier

În anul 1952 a părăsit România, scăpând de regimul comunist de atunci cu ajutorul unui vas petrolier, cu care a traversat Dunărea în Iugoslavia de atunci. Aceasta a trăit mai mult de 40 de ani în Statele Unite ale Americii. După anul 1989, Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino s-a reîntors în București.

În 1992, cu un an înainte de moartea Prințese, Michael Jackson avea să vină la București. Regele muzicii pop a ținut neapărat să o întâlnească pe Prințesă la azil, notează publicația b365.ro. Prințesa era cunoscută în Statele Unite ale Americii pentru actele sale de filantropie. În plus, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), după bombardamentele aliaților asupra rafinăriilor de la Ploiești (1943), în beciul conacului său de la Nedelea-Prahova, Ecaterina a ascuns zeci de aviatori americani. În urma acestui episod, Prințesa a primit porecla „Îngerul de la Ploiești”.

„Am descoperit, acum câteva zile, și mi s-a făcut pielea de găină, că în fotografia Ecaterinei cu Michael Jackson, pe peretele din spate este o poză cu mine la vârsta de doi ani”, a povestit pentru b365.ro Max Caradja Johnson strănepotul Prinețesei Ecaterina Caradja Cantacuzino.

Michael Jackson și femeia din fața lui aveau să petreacă împreună câteva zeci de minute. În tot acest timp, Ion Iliescu, cel care-l însoțea pe Megastar, a rămas în fața clădirii să-l aștepte pe artist. Iliescu n-a avut curajul să dea ochii cu Prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino, după faimoasele naționalizări, când familia Cantacuzino a rămas fără proprietăți.

Prințesa a murit la 100 de ani de viaţă, pe 26 mai 1993, la azil. În urma ei avea să rămână un secol de viaţă trăit extrem de intens.