Cine a fost românul care l-a pus la pământ pe Putin?
Vladimir Putin este în aceste zile omul despre care vorbeste toată planeta. Președintele Rusia a dat ordin ca Ucraina să fie atacată. Mulți specialiști în politică externă au încercat să-i facă portretul și să afle cum gândește liderul rus. Totuși, puțini știu că la un moment dat, un român l-a pus la pământ pe Vladimir Putin. La propriu.
Vladimir Putin, fost agent KGB, a fost dintotdeauna extrem de pasionat de judo. Ba mai mult, Putin a și făcut performanță într-ale judo-ului.
Pe când avea numai 23 de ani, Putin a participat la o competiție sportivă la Minsk numită Dinamoviada. La competiții participau doar angajații Ministerelor de Interne. Acolo, Putin l-a întâlnit pe Cornel Roman, iar românul a ieșit triumfător.
„Eu eram subofițer la Academia de Poliție, iar el nu știu ce era (râde). Știu că am câștigat la puncte greu, foarte greu. Știți că, de obicei, ții minte cine te invinge. Pe cine bați, mai puțin”, a povestit fostul luptător de judo pentru as.ro.
La 28 de ani, românul a ajuns la Jocurile Olimpice de la Moscova, din 1980, fiind primul român care a participat la JO, la judo. Putin, posesor al centurii negre cu opt dani, a mai continuat ulterior doar la turneele demonstrative.
La puțină vreme după atacul asupra Ucrainei, Federația Internațională de Judo l-a îndepărtat pe Putin din toate funcțiile. Președintele Federației Ruse era președinte de onoare al Federației Internaționale de Judo.
Cine este Vladimir Putin?
Vladimir Putin s-a născut pe 7 octombrie 1952, în Leningrad. Acesta a urmat cursurile Facultății de drept a Universității de Stat. În timpul anilor de studenție, acesta a intrat în Partidul Comunist și a rămas membru până la dizolvarea lui în anul 1991.
Cariera lui Vladimir Putin a fost influențată decisiv de intrare acestuia în KGB, în serviciul de contraspionaj. Accesul la informații secrete îl face să urce ușor în politică și să devină tot mai influent. Destrămarea URSS a fost o mare oportunitate pentru Putin. Criza politică creată a dus la ideea de a avea un lider, care să îndrepte țara în direcția potrivită.
Pe fondul acestor evenimente, Vladimir Putin ajunge să fie de două ori consecutiv președinte al Rusiei, iar acum se află la al treilea mandat. Trebuie specificat faptul că Putin a fost și premier între al doilea și al treilea mandat de președinte.
Vladimir Putin este considerat de multă lume ca fiind cel mai puternic om de pe planetă, chiar mai influent și decât președintele Statelor Unite ale Americii. Averea deținută de liderul rus este o enigmă, fiindcă nu există date oficiale despre aceasta.
Foto: euronews.com