Cine a fost scriitorul care mergea la SPA-uri pentru nudiști dar nu se dezbrăca complet?
Scriitorii au fost și vor fi printre cei mai comentați oameni. Viața lor intimă a fost o adevărată enigmă pentru cei care le citeau operele. Și pentru că aveau acces la o viață diferită de a „muritorilor de rând”, autorii ascundeau diferite obiceiuri, unele dintre ele mai puțin ortodoxe.
Unul dintre cei mai celebri scriitori europeni a fost Franz Kafka, un scriitor de limbă germană, evreu originar din Praga. Acesta a fost un reprezentant de seamă al expresionismului și suprarealismului.
Chiar dacă a murit la numai 40 de ani, Kafka și-a trăit viața din plin. Autorul unor romane celebre precum „Procesul”, „Castelul” sau „America”, Kafka avea o pasiune din a merge la spa-urile dedicate nudiștilor.
„Franz Kafka a făcut numeroase vizite la un spa pentru nudiști, dar a refuzat de fiecare dată să renunțe la pantaloni. Ceilalți oaspeți se refereau la el ca la ‘bărbatul în slip’, se specifică în lucrarea „Viața secretă a marilor scriitori” semnată de Robert Schnakenberg.
Kafka era totodată un client obișnuit al bordelurilor din Praga și s-a bucurat de un număr impresionant de aventuri de-o noapte cu chelnerițe, barmanițe și vânzătoare.
De ce scria Kafka doar noaptea?
Pentru că locuia într-un apartament mic, Kafka era nevoit să scrie noaptea. Se spune că începea la ora 23:00 și termina abia spre 6 dimineața. „Timpul e scurt, puterea mea e limitată, biroul e o oroare, apartamentul e zgomotos, iar dacă o viaţă plăcută nu e posibilă, atunci trebuie să te descurci prin manevre subtile”, nota Franz Kafka într-o scrisoare.
Ce și-a dorit Kafka înainte de moarte?
Înainte de moarte, Kafka i-a lăsat prietenului său Max Brod o scrisoare în care-l ruga să-i ardă toate scrierile, cu următoarele excepții: „Verdictul”, Fochistul”, „Metamorfoza”, „Colonia penitenciară”, „Un medic de țară”.
Din fericire, Brod n-a ținut cont de dorința lui Kafka, ocupându-se, mai târziu, de publicarea romanelor „Procesul”, „America” și „Castelul” care l-au făcut pe Kafka cunoscut la nivel mondial.