Cine a fost Valter Roman, tatăl lui Petre Roman?

de: Sorin Florea
28 09. 2022
Valter_Roman z
Cine a fost Valter Roman, tatal lui Petre Roman?

Valter Roman a fost unul dintre militanții comuniști pursânge. Acesta și-a pus aproape întreaga viață în slujba partidului și socialismului mondial, convins fiind că oamenii trebuie să fie conduși de un lider puternic. Cu toate că nu a avut stagiul militar efectuat, Valter a fost unul dintre principalii propagandiști în Armata Română.

Cariera politică a lui Valter Roman

Valter Roman, pe numele său de naștere Ernő Neuländer, s-a născut pe data de 7 octombrie 1913, la Oradea, atunci în Imperiul Austro-Ungar. Familia sa era de origini evreiești, iar Valter a devenit inginer după ce a studiat la Universitatea tehnică germană din Brno, în Cehoslovacia.

Potrivit istoricilor, Valter Roman a fost recrutat în mișcarea comunistă de către Nicolae Goldberger, în anul 1931. Vremurile erau tulburi, iar tatăl lui Petre Roman a fost ușor captat de concepțiile socialiste. Drept urmare, după 1936 tânărul Valter s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale de partea forțelor republicane din Spania sub numele Walter Roman. Așa a început cariera militară a lui Valter Roman în războiul civil din Spania, unde a avut gradul de maior.

După ce mișcarea socialistă din Spania a fost înfrântă, Valter Roman a ajuns în URSS unde a realizat emisiuni în limba română la Radio Moscova. Obediența față de comunism l-a făcut să fie decorat, în 1945, în Uniunea Sovietică cu Ordinul Steaua Roșie. În același an tatăl lui Petre Roman a revenit în România și a fost ridicat în gradul de general-maior în Armata Română.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei, iar între 1947-1951 a ocupat postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. În 1951 a devenit membru al CC al PCR și ministru al Poștelor și Telecomunicațiilor până în ianuarie 1953. Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, potrivit Wikipedia.org.

Tatăl lui Petre Roman, implicat în căderea Guvernului ungar Imre Nagy

În anul 1956, Uniunea Sovietică dorea să scape de premierul ungar Imre Nagy, însă nu o putea face prin metode obișnuite fiindcă acesta era văzut de popor ca un erou național. Drept urmare, sovieticii l-au trimis în misiune pe Valter Roman, care vorbea cinci limbi străine fluent printre care și maghiara.

Evenimentele s-au succedat rapid, iar toți membrii Guvernului ungar au fost aduși ilegal în România, fiind reținuți într-un complex de vile de la Călimănești. Toată operațiunea a fost posibilă în urma unui complot pus la cale de K.G.B. și P.M.R. Trebuie precizat că Valter Roman a fost pionul principal.

Conducerea supremă a partidului (n.r. – maghiar) nu a avut autoritate, n-a reuşit să fie iubită de popor, să se lege de popor, de mase. Aici, unul dintre tovarăşi mi-a redat şi acest aspect, mi-a spus că ‘la voi este bine, că la voi este Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, dar la noi au fost Rákosi (n.r. – Mátyás) şi cu Gerö (n.r. – Ernö)’, a declarat Valter Roman, în faţa CC al PMR, potrivit historia.ro.

Stalin voia să scape de cei care au luptat în Spania

Începând cu anul 1949, Stalin a dorit să scape de cei care au luptat ca voluntari în războiul civil din Spania. Din fericire, Valter Roman a fost salvat de Gheorghe Gheorghiu Dej care i-a oferit mai multe posturi secundare în aparatul de stat pentru a ieși de pe radarul sovieticilor.

Parcă există un boicot social tacit în contra mea şi a familiei mele. Sunt deosebit de afectat din cauza atitudinii ce s-a adoptat de un timp încoace faţă de nevasta mea, care a luptat încă din 1936 pe baricade, în Spania. Dar chiar şi copiii mei, dintre care doi s-au născut în Spania şi care de mici au suferit toate grozăviile războiului şi ale lagărelor de concentrare din Franţa, au început să simtă şi ei efectul acestui boicot. Iar micul meu Petrişor, de 4 ani, mi s-a adresat nu demult cu următoarele cuvinte: ‘Tăticule, de ce ai fost dat afară din Statul Major?’, a relatat într-o scrisoare Valter Roman către Gheorghe Gheorghiu Dej, conform adevarul.ro.

Valter Roman a susținut în mai multe scrieri că a fost marginalizat de regimul comunist, deși și-a dedicat aproape întreaga viață socialismului. Acesta a murit pe data de 11 noiembrie 1983, la București, la vârsta de 70 de ani.

Foto: Wikipedia.org