Cine a inventat Bacalaureatul? Când s-a dat BAC-ul pentru prima dată la noi?

27.06.2018
Cine a inventat Bacalaureatul? Când s-a dat BAC-ul pentru prima dată la noi?

Supranumit și „Examenul maturității”, Bacalaureatul este unul dintre cele mai importante teste ale sistemului de învățământ românesc. BAC-ul își are originile în Franța, acolo unde a fost introdus pentru prima dată în anul 1801, în urma unui decret dat de Napoleon Bonaparte.

Cine a inventat Bacalaureatul?

În sistemul de învățământ românesc, BAC-ul a fost adus în anul 1925 de Constantin Anghelescu, un medic chirurg originar din orașul Buzău. Acesta era la acea vreme ministru al Instrucţiunii, corespondentul Ministrului Educației din vremurile noastre.

Primul examen de Bacalaureat dat pe teritoriul României avea două sesiuni, una de vară și una de toamnă. Doar 15 din cei 30 de înscriși la BAC-ul din 1925 au promovat. Mircea Eliade a fost unul dintre elevii care a avut ocazia să dea primul examen de BAC de pe teritoriul țării noastre.

Pentru corectitudinea examenului existau comisii numite de minister, fiecare având câte 7 membri. „Materiile fundamentale” erau limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică și o limbă modernă (la alegere). Acestora li se adăugau alte „două materii speciale”, în funcţie de liceul dorit. La acel moment liceul era foarte dificil de absolvit, Bacalaureatul fiind cu adevărat un examen greu.

În timp însă, mai marii învățământului de la noi s-au axat mai degrabă pe cantitate și nu pe calitate. Dacă în 1925 doar 30 de elevi susțineau „examenul maturității”, în anul 1939 cifra ajunsese la 7.716 de elevi înscrişi în învăţământul liceal. În fiecare an, sute de mii de tineri din România susțin examenul de Bacalaureat.

De unde vine termenul de Bacalaureat?

Etimologia cuvântului Bacalaureat este de-a dreptul interesantă. În franceza veche, cuvânul este sinonim cu expresia „tânărul care vrea să devină cavaler”. La bază, termenul este format din latinescul „bacca” ce înseamnă „boabe” și „laurea” ce înseamnă „laur”.

Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu ştie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii şi-au pierdut calmul, băieţii sunt înspăimântaţi. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit şi care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienţi sau insuficienţi pentru Universitate. (Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop)

Foto: istoriaincomoda.wordpress.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Polonia se gândește serios să devină o putere nucleară. Ce șanse sunt?
Polonia se gândește serios să devină o putere nucleară. Ce șanse sunt?
Războiul care a debutat în 2022 în Ucraina a scos în evidență instabilitatea de pe Bătrânul Continent. Rusia, cea mai mare putere nucleară din lume, a atacat Ucraina. Deși armele nucleare... citește tot
Cum să îmbunătățiți funcția hepatică după sărbători și excese alimentare
Cum să îmbunătățiți funcția hepatică după sărbători și excese alimentare
Festinele de sărbători cu o abundență de alimente grase, alcool și dulciuri creează o sarcină serioasă asupra ficatului. Pentru a ajuta organul să se recupereze și să revină la... citește tot
Cum va arăta NATO fără Statele Unite ale Americii? Alianța pierde 2 milioane de soldați
Cum va arăta NATO fără Statele Unite ale Americii? Alianța pierde 2 milioane de soldați
NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) a fost, de la înființarea sa în 1949, pilonul fundamental al securității colective în Europa și America de Nord. Statele Unite au jucat un... citește tot