Cine a inventat sărutul franțuzesc? Să fie francezii?

de: Claudiu Petrișor
14 04. 2018
sarut

Sărutul franțuzesc este tipul de sărut preferat de toți îndrăgostiții. Este acțiunea care se petrece între două persoane, în care sunt implicate atât buzele, cât și limba. Dar cine l-a denumit astfel și ce legătură are cu francezii?

Ei bine, trebuie menționat încă de la bun început faptul că nu francezii au inventat denumirea de ”French kiss”. Se pare că sărutul franțuzesc a fost numit astfel de către soldații americani și britanici care au luat parte la luptele de pe teritoriul Franței din Primul Război Mondial. E drept că aceștia au fost inspirați de firea romantică a femeilor galice, care erau mult mai pasionale decât conaționalele lor.
Aceștia au descris la perfecție, prin denumirea acestui sărut senzual, modul deschis al amorezilor francezi de a-și manifesta pasiunea.

De unde vine denumirea de Italia?

Nu se cunoaște cu precizie când și cine a experimentat sărutul franțuzesc pentru prima dată. Unele precizări legate de ”sărutul cu gura deschisă” au apărut într-o serie de texte antice, cea mai timpurie dintre acestea fiind în lucrările în limba sanscrită din jurul anilor 1500 î.Hr.

Kama Sutra descrie acest tip de sărut

De asemenea, în arhicunoscutul text Kama Sutra din secolul al III-lea d.Hr. se specifică faptul că printre zonele corpului menite a fi sărutate ar fi și buzele și interiorul gurii, semn că indienii practicau acest obicei încă de pe atunci.

Originea sărutului franțuzesc

Una dintre teoriile apariției acestui tip de sărut ar fi că acesta a evoluat ca o consecință firească a hrănirii puilor anumitor mamifere. Chiar și oamenii preistorici își hrăneau copiii prin mestecarea mâncării în gura mamei, care apoi o transfera în gura copilul, determinându-l astfel să mănânce. Romanii au fost cei care au răspândit sărutul cu limba în Europa, denumind trei tipuri de sărut: osculum (o sărutare oferită prietenește pe obraz), basium (sărutul pe buze) și savium (un sărut pe buze mai pasional).

De ce se numește ”Luna de miere”?

Așadar nu francezii au inventat ”the French kiss”. Ba mai mult, aceștia nici nu au avut în dicționar până de curând un cuvânt echivalent acestui termen. Abia în anul 2014 a fost menționat pentru prima dată în dicționarul francez Le Petit Robert verbul ”galocher”, care înseamnă ”a săruta cu limba”.

Curiozități despre sărut:

  • Există o știință care studiază arta sărutului, fiind denumită Filematologia;
  • Nu toți oamenii se sărută. Există triburi în lume care nu practică acest obicei, ba chiar sunt dezgustați de această acțiune. Așadar, 10% din populația adultă a Terrei nu a experimentat niciodată sărutul pe buze;
  • În decursul vieții noastre, petrecem în medie cam 2 săptămâni sărutându-ne;
  • Sărutul arde calorii. Astfel, un sărut de durată medie arde aprox. 3 calorii, în timp ce unul pasional poate arde și 26 de calorii;
  • Sărutul franțuzesc pune în mișcare 34 de mușchi faciali;
  • În timpul sărutului, transferăm partenerului în jur de 300 de bacterii diferite;
  • În Kama Sutra sunt descrise peste 30 de tipuri de sărut;
  • Endorfinele eliberate în organism în timpul sărutului au un efect de 200 de ori mai puternic decât morfina. Din acest motiv, se spune că sărutul este cel mai puternic drog, aflat la îndemâna oricui;
  • Sărutul eschimoșilor (prin frecarea nasului de cel al partenerului) este doar un mit, un artificiu cinematografic. Eschimoșii nu sărută în acest fel în realitate.

Cât durează un an pe alte planete?