Inventarea stiloului a facilitat în esență chiar baza civilizației noastre. Prin scriere am reușit să creăm, să împărtășim și să învățăm. Stilourile au făcut posibilă păstrarea și comunicarea cunoștințelor și informațiilor și crearea operelor de artă.
Scrierile marilor poeți ai lumii nu ar exista dacă nu ar fi avut instrumentele necesare pentru a le imortaliza cumva fizic. Astăzi, există atât de multe opțiuni când vine vorba de stilouri. Dar, cum a început povestea banalului instrument de scriere?
Există mai multe răspunsuri diferite la această întrebare din cauza diferitelor tipuri de stilouri disponibile în secolul XXI. Cu toate acestea, primii oameni care au inventat stiloul drept instrument de bază pentru a scrie au fost vechii egipteni.
Cea mai veche piesă de scris pe papirus datează din 2000 î.Hr. Aceste dovezi sugerează că au fost primii care au creat un instrument care le-a permis să-și facă limba tangibilă și permanentă.
Pentru a scrie pe pergament și papirus, egiptenii au creat un stilou de stuf. Aceste stilouri timpurii au fost realizate din tulpinile tubulare goale ale ierburilor mlaștine – în special din planta de bambus.
Un capăt al acestui instrument a fost tăiat în formă de stilou sau vârf de stilou și apoi tulpina stufului a fost umplută cu un fluid de scriere care curgea până la pinț atunci era stors.
Dintre toate instrumentele de scris, stiloul a fost folosit pentru cea mai lungă perioadă a istoriei – din secolul al VII-lea până în secolul al XIX-lea. Europenii au folosit pene de pasăre pentru a produce acest instrument; cele mai bune pene au fost cele luate de la lebede vii, curcani și gâște.
Aceste pene au fost apoi uscate la cald pentru a îndepărta orice uleiuri care pot interfera cu cerneala. Apoi, capătul penei trebuia să fie modelat și ascuțit cu un cuțit. Acesta a fost apoi scufundat într-o călimară pentru a umple arborele gol al penei care acționează ca un rezervor.
Acest tip de stilouri erau durabile, dar trebuiau ascuțite des. Pentru a face acest lucru, scriitorul avea nevoie de un cuțit specific, de unde a luat naștere termenul „cuțit-stilou”.
Mai mult de atât, aceste instrumente au schimbat, de fapt, modul în care oamenii au scris. La început, limba se scria folosind toate literele majuscule, dar pe măsură ce stiloul a devenit mai ușor de utilizat, au dezvoltat stiluri mai rapide, stiluri mai decorative de scriere de mână cu litere mai mici.
Domnia penei de scris s-a încheiat când John Mitchell de la Birmingham a început să dezvolte un pixuri din oțel fabricate pe mașină la scară largă.
Acestea erau încă stilouri de cerneală și funcționau în același mod ca penele. Era nevoie să fie înmuiate în cerneală, însă erau mai robuste și mult mai puțin costisitoare.
Popularitatea lor a luat amploare, iar istoricii cred că până în anii 1850, jumătate din toate stilourile erau fabricate în Birmingham. Chiar și dezvoltarea educației și a alfabetizării ar putea fi atribuită acestor instrumente de scriere mai accesibile.
Frustrarea este adevărata mamă a invenției și tocmai așa a apărut stiloul. Inconvenientul de a continua scufundarea acestuia pentru a completa alimentarea cu cerneală a alimentat crearea stiloului pe care îl știm azi.
În primul rând, Petrache Poenaru, un inventator român, a primit un brevet pentru invenția primului stilou cu butoi de cerneală în anul 1827. Cu toate acestea, designul nu a fost niciodată perfecționat și a avut defecte majore: fluxul de cerneală nu era reglementat și obiectul de scriere fie rămânea fără cerneală, fie se usca.
În anul 1884, Lewis Edson Waterman a dezvoltat și a câștigat un brevet pentru stiloul cu trei canale pentru alimentarea cu cerneală. Designul a asigurat un flux lin de cerneală în timpul scrierii și a revoluționat stiloul într-un instrument portabil.
De-a lungul secolului al XX-lea, designul a suferit o serie de inovații, inclusiv utilizarea unui cartuș de cerneală înlocuibil și reîncărcabil și o gamă de stilouri din plastic, metal și lemn.
Foto: Pexels.com
