Cine a spus: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”?
Când vine vorba despre Alexandru Lăpușneanu, acesta este deseori asociat cu sintagma „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”. Expresia cu pricina a fost făcută celebră după ce a fost folosită în capodopera literară „Alexandru Lăpuşneanu“ semnată de Costache Negruzzi. A spus, în realitate, „Alexandru Lăpuşneanu” aceste cuvinte?
„Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau” sunt cuvintele domnitorului?
Conform istoricilor, se pare că domnul Moldovei chiar ar fi rostit o propoziție asemănătoare cu „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau” în timpul celei de-a doua domnii. Lăpușneanu a revenit pe tron pentru a 2-a oară ajutat de otomani. În 1563 Moldova era condusă de Ştefan Tomşa, cel care ar fi trimis mai mulţi boieri să-i transmită lui Lăpuşneanu că ţara nu-l vrea înapoi.
E adevărat că Vlad Țepeș a vrut să dea foc Brașovului pentru o femeie?
„De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii şi tot voi merge, ori cu voie, ori fără voie“, le-ar fi răspuns Lăpușneanu contestatarilor, conform cronicarului Grigore Ureche.
Ulterior, 400 de ani mai târziu, Costache Negruzzi a atribuit în capodopera sa literară celebrele cuvinte „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”.
Când a domnit Alexandru Lăpușneanu în Moldova?
Alexandru Lăpuşneanu a fost de două ori domn al Moldovei. Prima dată, acesta a fost domnul Moldovei în perioada septembrie 1552-noiembrie 1561. Lăpușneanu a revenit pe tron cu ajutorul turcilor în martie 1563. Acesta și-a încheiat domnia în 1568, fiind răpus de o boală genetică.
Acesta a fost conducătorul care a mutat capitala de tron de la Suceava la Iaşi în anul 1564. Prin această mutare, Alexndru Lăpuşneanu urmărea apropierea ţărilor române de hotarele Imperiului Otoman, aliații săi.
Lăpușneanu a omorât toată curtea personală în doar câteva minute
Alexandru Lăpuşneanu s-a răzbunat, într-un mod brutal, pe boierii care l-au trădat. Imediat după ce a fost instalat domn, acesta i-a adunat pe cei 47 de boieri într-o încăpere, i-a pus la masă și i-a ospătat. Într-un moment bine ales, mercenarii domnitorului i-au înjunghiat și decapitat pe toți cei 47 de boieri. Un adevărat măcel la Curtea Regală.