Cine a spus “dezbină și cucerește” și în ce context?

Celebra expresie evidențiază faptul că și cele mai puternice națiuni pot fi cucerite. Sintagma vine din latină de la „Divide et impera” și a fost folosită pentru prima dată de Filip al II-lea al Macedoniei (382 – 336 Î.H.), fiind o atitudine adoptată în lupta cu orașele-state grecești.

„Dezbină și cucerește” a fost adoptată și de împăratul Caesar și Napoleon. Regula „dezbină și cucerește/ stăpânește” se regăsește și în tratatul lui Niccolo Machiavelli, „Despre arta războiului” (1521).

Acest „adagiu roman” a fost folosit ca principiu de guvernare de-a lungul timpului. Ideea a fost utilizată cu mult timp înainte, când popoarele expansioniste subjugau societățile mai mici.

„Dezbină și cucerește” a fost aplicat cu succes de Imperiul Roman și Britanic care au asmuțit triburile mai mici unele împotriva altora pentru a le putea controla ulterior cu ușurință.

Aeastă tactică, dacă este folosită efectiv, permite celor cu putere reală puțină să-și impună voința asupra celor care colectiv au putere mare (sau ar avea dacă ar reuși să se unescă).

„Divide et impera” funcționează cel mai bine în societăți în care competiția între familii nobiliare, clanuri, clase sociale, a fost acerbă înainte ca dominatorul/cuceritorul să se manifeste. Totodată, este favorizată de comunicarea proastă sau lipsa comunicării, între membrii unei populații.

Această strategie are câteva elemente constitutive, iar sociologul român Radu Marin le-a explicat cel mai bine: „Un prim element constitutiv este crearea sau neîmpotrivirea la formarea de grupuri înguste din populaţia-ţintă. Asemenea grupuri create au un rol foarte important, în sensul că absorb resurse şi previn alianţe care să provoace pe dominator. Un alt element constitutiv se referă la impunerea propriei voinţe asupra grupurilor sau membrilor unui grup în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Impunerea se poate realiza în mod subtil sau în mod transparent. Un exemplu ar fi încurajarea cheltuielilor de lux care diminuează cheltuielile militare sau pe cele legate de manevre politice. Este însă nevoie de foarte multă îndemânare şi abilitate politică pentru a aplica o asemenea strategie”.