Cine a spus: „V-am lasat săraci și proști, m-am întors, v-am găsit și mai săraci și mai proști”?
De-a lungul timpului, marile personalități ale României și-au pus amprenta asupra dezvoltării și emancipării culturale a oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic. Mulți dintre aceștia au părăsit țara, pentru a se putea exprima la adevărata lor valoare. Drept urmare, creațiile lor au ajuns să fie apreciate și la nivel mondial. Acesta este și cazul lui Constantin Brâncuși, considerat unul dintre cei mai mari sculptori din toate timpurile.
„V-am lasat săraci și proști, m-am întors v-am găsit și mai săraci și mai proști”.
Constantin Brâncuși și-a lăsat amprenta asupra sculpturii mondiale, fiind considerat un etalon în acest domeniu. În țară, Brâncuși a avut de luptat cu concepțiile vremii, arta fiind, în acea perioadă, un sector neglijat. Cu toate acestea, geniul sculptorului a ieșit la iveală, iar operele sale au început să fie apreciate.
Chiar și așa, Brâncuși era nemulțumit de felul cum este văzut de proprii semeni și decide să părăsească România pentru Franța. Astfel, la vârsta de 27 de ani, Brâncuși pleacă pe jos de la Hobița la Paris. Drumul a fost unul greu care a durat luni bune, iar Brâncuși s-a îmbolnăvit destul de rău. Unii istorici susțin că sculptorul fusese inițiat în masonerie, iar drumul a fost un fel de proces de inițiere.
Acesta a plecat pe jos cu gândul să ajungă în Franța și prima oprire a avut loc la Budapesta, iar următoarea la Viena. Cea de-a treia staționare a fost Munchen, acolo unde Brâncuși s-a înscris la Academia Regală de Arte Frumoase. În această perioadă, sculptorul s-a angajat ca infirmier pentru a se întreține.
Din Munchen, Brâncuși și-a continuat celebra călătorie cu destinața Paris. În Elveția, în apropiere de Basel, sculptorul s-a îmbolnăvit de pneumonie, fiind internat pentru o perioadă de 6 luni într-un spital de maici. Când s-a pus pe picioare, Brâncuși a plecat spre Paris, acolo unde inițial a lucrat ca spălător de pahare la taverna Moilard. Călătoria de la Hobița la Paris a durat un an și jumătate.
Ulterior, a reușit să își ducă la bun sfârșit scopul pentru care a părăsit plaiurile natale și a plecat în Franța: s-a încris la bine-cunoscuta Ecole Nationale Superieure des Beaux – Arts. S-a stabilit la Paris, obținându-și cetățenia în anul 1952. Operele create de acesta sunt celebre în întreaga lume.
Celebră este și replica lui Constantin Brâncuși atunci când a făcut o vizită în țară. Acesta plecase din România fiind nemulțumit de felul cum erau apreciate operele sale, dar și stilul de viață, sculptorul dorind să trăiască la alt nivel. Întors pentru puțină vreme pe plaiurile natale, Constantin Brâncuși a observat că România nu se schimbase mult și le-ar fi spus rudelor: „V-am lasat săraci și proști, m-am întors v-am găsit și mai săraci și mai proști”.
Cum a murit Constantin Brâncuși?
Constantin Brâncuși și-a găsit sfârșitul la Paris. Despre ultima clipă a sculptorului s-au scris multe, fiind numeroase dezbateri despre ce a spus acesta pe patul morții. Scriitorul Eugen Jebeleanu susține că Brâncuși a murmurat ultimele cuvinte: „Sunt în fața perdelei celei negre, nimic nu mă mai interesează. Vreau să mor”. Ulterior, în fața episcopului care venise să îl împărtășească acesta a spus: „Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea”.
Cu toate acestea, specialiștii nu sunt de acord că aceasta a fost ultima dorință a lui Brâncuși, fiindcă sculptorul își cumpărase în timpul vieții loc de veci la Paris. Constantin Brâncuși se stinge din viață pe 16 martie 1957, la ora 02:00 dimineața, la vârsta de 81 de ani, iar pe 19 martie este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Cauza morții lui Constantin Brâncuși este o necunoscută, însă potrivit zvonurilor se spune că acesta avea gusturi rafinate pe care le-a practicat și în ultimele sale zile din viață. Sculptorul avea obiceiul de a bea multă șampanie rece, lucru care i-ar fi provocat până la urmă o pneumonie puternică și fatală.
Foto: mmmconsulting.ro