Există numeroase teorii ale conspirației care susțin că lumea este condusă, din umbră, de alte persoane. De-a lungul timpului, s-a crezut că grupările secrete precum masonii sau Illuminati au influențat guvernele din întreaga lume și au realizat legi după bunul plac. Cât este adevăr și cât este ficțiune, probabil nu vom ști niciodată.
Cu toate acestea, jurnaliștii de la brightside.me au întocmit o analiză a celor mai bogate familii de pe planetă și au observat că acestea au o influență foarte mare în rândul președinților de stat și nu numai.
1. Familia Rockefeller are, conform diferitelor surse, o avere cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de miliarde de dolari. John Rockefeller a fost primul milionar al lumii. Potrivit datelor oficiale, la finalul secolului al XIX-lea această dinastie deţinea 90% din industria petrolieră a Statelor Unite ale Americii. Așadar, este de înțeles ca familia Rockefeller să aibă un cuvânt de spus în modul cum sunt elaborate legile economice, în special, fiindcă până la urmă banul este cel care „învârte” lumea.
2. Familia Morgan a creat unul dintre cele mai puternice branduri din Statele Unite ale Americii. Inițial, s-a ocupat cu vânzarea de armament, însă ulterior a intrat în domeniul bancar. Membrii familiei au administrat General Motors şi General Electric. Morgan este una dintre cele mai puternice bănci din SUA și are filiale în Europa. Există teorii care susțin că familia Morgan controlează toate băncile lumii și stabilește direcția politică a Statelor Unite ale Americii.
3. Casa Saudului reprezintă dinastia care a guvernat Arabia Saudită încă din anul 1932. Regele Salman bin Abdulaziz Al Saud deține puterea politică absolută în stat, iar membrii familiei au roluri cheie în Guvern și administrație. Potrivit datelor oficiale, aceștia dețin 20% din rezervele globale de petrol. Suficient cât să-și impună propriile reguli.
Cine deține puterea financiară deține și puterea politică (autor necunoscut)
4. Familia Rothschild este bogată încă de pe vremea lui Napoleon Bonaparte. Mayer Amschel Rothschild este cel care a creat propriul imperiu bancar-financiar. Membrii familiei au respectat regulile impuse de acesta, respectând tradiții vechi de 200 de ani. Mayer Amschel Rothschild a lăsat în testament cum să fie administrată întreaga avere.
5. Familia Walton este una dintre cele mai bogate familii din lume. Sam Walton este cel care a înființat magazinul Walmart, în anul 1962. După moartea acestuia, membrii familiei au preluat afacerea, iar în prezent dețin și Arvest Bank.
Deținerea puterii corupe inevitabil rațiunea (Immanuel Kant)
6. Casa Windsor reprezintă familia regală a Marii Britanii, condusă în prezent de regina Elisabeta a II-a. Puterea financiară și influența acestei familii regale este cunoscută în întreaga lume.
Așadar, în lume există numeroase persoane cu imperii financiare, care pot decide soarta a milioane de oameni, într-un fel sau altul. Fie că este vorba de decizii economice sau decizii politice, aceste familii au puterea să decidă direcția în care se îndreaptă omenirea. Și totuși, cine conduce lume?
Foto: Pexels.com