Nicolae și Elena Ceaușescu nu au ținut cont de nimeni și de nimic și au condus România așa cum au dorit. Moartea acestora a fost una tragică, însă se pare că a fost prevestită cu mult timp înainte să aibă loc, în 1989. Cum a fost posibil așa ceva?
În jurul morții cuplului dictatorial există două teorii distincte. Prima ipoteză are legătură cu Spitalul Brâncovenesc, pe care Nicolae Ceaușescu a dat ordin să fie dărâmat pentru a ridica Palatul Parlamentului. Se spune că atunci când Safta Brâncoveanu a pus placa de zidire a acestui spital a blestemat ca nimeni să nu distrugă această clădire, iar cel care o va face să moară în zi de sărbătoare, atât el, cât și familia lui.
Cea de-a doua teorie face referire la secretara Elenei Ceaușescu de la ICECHIM, care i-ar fi prevestit în cafea acesteia despre moartea violentă, nu înainte de a se înălța deasupra unei mulțimi de pe o casă mare. Cu toții știm cursul evenimentelor care au avut loc în perioada 22-25 decembrie 1989, cu fuga soților Ceaușescu, cu elicopterul, de pe clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român și executarea acestora de un pluton în ziua Crăciunului, 25 decembrie.
Astfel, la 2 aprilie 1989, deci cu aproximativ opt luni, înainte de Revoluția din decembrie, ziarul ”Micro Magazin” din New York publica articolul: ”În România, condițiile pentru o revoluție populară sau pentru o schimbare deosebită sunt mai coapte ca oricând!”, semnat de către scriitorul, poetul, publicistul, dramaturgul și artistul plastic Cristian Petru Bălan, în prezent, membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe. În articol, acesta spunea că regimul va fi înlăturat prin lupte de stradă, iar cuplul dictatorial va sfârși executat, scriu cei de la evz.ro.
În data de 4 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a mers pentru ultima dată la Moscova pentru a se întâlni cu Mihail S.Gorbaciov. Liderul comunist de la București dorea ca statele socialiste să se întrunească anul următor la noi în țară, având în vedere situația tensionată pe plan internațional. Teoretic și practic, Ceaușescu simțea că îi fuge preșul de sub picioare și a cerut ajutorul liderului rus. Replica lui Gorbaciov a fost: ”vom trăi și vom vedea”, ceea ce în rusă se spune ” jiviom i vidiom”.
Restul este istorie, fiindcă Nicolae și Elena Ceaușescu au fost capturați și executați în data de 25 decembrie 1989.
Foto: capital.ro