Vlad Țepeș a fost unul dintre puținii conducători ai secolelor trecute care au reușit să bage spaima în oameni. Autorul Bram Stoker a scris în 1897 un roman numit „Dracula”. Acesta a inspirat nenumărate filme de groază, emisiuni de televiziune și alte povești zdrobitoare despre vampiri.
Deși Dracula poate părea o creație singulară, Stoker s-a inspirat de fapt dintr-un bărbat din viața reală, cu un gust și mai grotesc pentru sânge: Vlad al III-lea, conducătorul Țării Românești sau, așa cum este mai cunoscut, Vlad Țepeș. Numele și l-a câștigat în urma modului lui preferat de a-și pedepsi dușmanii săi.
Vlad al III-lea s-a născut în 1431 în Transilvania, o regiune muntoasă din România de astăzi. Tatăl său a fost Vlad al II-lea Dracul, domnitor al Țării Românești, principat situat la sudul Transilvaniei. Vlad al II-lea a primit numele de familie Dracul („balaur”, „dragon”) după introducerea sa în Ordinul Dragonului, un ordin militar creștin susținut de Sfântul Împărat Roman.
Situate între Europa creștină și ținuturile musulmane ale Imperiului Otoman, Transilvania și Țara Românească au fost adesea scena unor bătălii sângeroase, când forțele otomane au împins spre vest în Europa, iar cruciații creștini au respins invadatorii sau au mărșăluit spre est, spre Țara Sfântă.
Când Vlad al II-lea a fost chemat la o întâlnire diplomatică în 1442 cu sultanul Murad al II-lea, acesta i-a adus pe tinerii săi Vlad al III-lea și Radu. Dar întâlnirea a fost de fapt o capcană: toți trei au fost arestați și ținuți ostatici. Bătrânul Vlad a fost eliberat cu condiția să-și lase fiii în urmă.
Sub otomani, Vlad și fratele său mai mic au fost instruiți în știință, filozofie și arte. Vlad a devenit, de asemenea, un călăreț și războinic priceput. Potrivit unor relatări, totuși, el ar fi fost, de asemenea, închis și torturat pentru o parte din acel timp, timp în care ar fi asistat la tragerea în țeapă a dușmanilor săi otomani.
Restul familiei lui Vlad, însă, s-a descurcat și mai rău: tatăl său a fost înlăturat din funcția de domnitor al Țării Românești de către boierii locali și a fost ucis în mlaștinile de lângă Bălteni, Țara Românească, în 1447. Fratele mai mare al lui Vlad, Mircea, a fost chinuit, orbit și îngropat de viu.
Dacă aceste evenimente l-au transformat pe Vlad al III-lea Dracula („fiul dragonului”) într-un ucigaș nemilos, este o chestiune de speculație istorică. Cert este însă că, odată ce Vlad a fost eliberat din captivitatea otomană, la scurt timp după moartea familiei sale, a început domnia lui de sânge.
În 1453, orașul Constantinopol a căzut în mâinile otomanilor, amenințând toată Europa cu o invazie. Vlad a fost însărcinat să conducă o forță care să apere Țara Românească de o invazie. Bătălia sa din 1456 pentru a-și proteja patria a fost victorioasă: Legenda spune că și-a decapitat personal adversarul, Vladislav al II-lea, într-o luptă unu-la-unu.
Deși acum era conducător al principatului Țării Românești, pământurile sale erau în stare de ruină din cauza războiului constant și a conflictelor interne cauzate de boierii vrăjitori. Pentru a-și consolida puterea, Vlad Țepeș a invitat sute dintre ei la un banchet. Știind că autoritatea lui va fi contestată, și-a înjunghiat oaspeții și trupurile lor încă tremurând în țeapă.
Turcii otomani nu au fost niciodată departe de gândurile lui Vlad Țepeș sau de granițele lui. Când trimișii diplomatici au avut o audiență cu acesta în 1459, ei au refuzat să-și scoată turbanele, invocând un obicei religios, scrie Vice. I-a lăudat pentru devotamentul lor creștin, însă conducătorul Țării Românești s-a asigurat că turbanele lor vor rămâne pentru totdeauna pe cap, punându-le în cuie pe craniile diplomaților.
O altă poveste relatează cum Vlad Țepeș a testat onestitatea unui boier. Domnitorul i-a sustras acestuia o pungă ce conținea 100 de bani de aur, însă boierul s-a plâns la Țepeș că i s-au furat 200 de bani de aur. Drept urmare, voievodul i-a dat boierului o lecție și l-a tras în țeapă pentru minciună și lăcomie.
În secolul al XV-lea, toată Bulgaria era sub stăpânire otomană. Vlad Țepeș a invadat-o și a distrus toate satele și orașele de lângă graniță. El a ucis oameni creștini și musulmani otomani deopotrivă. Otomanii nu au închis ochii când emisarii lor erau uciși sau că pământurile lor erau atacate.
Sultanul și-a luat marea sa armată de 150.000 de oameni din Constantinopol și a mărșăluit în ținuturile muntenești.
Vlad Țepeș a folosit o tactică de pământ ars și a ars toate satele și culturile de pe propriile pământuri în timp ce se retragea. El i-a trimis pe cetățenii acestor țări în munți cu animalele lor și cu orice bunuri pe care le puteau transporta.
Acest conducător notoriu a otrăvit apoi și toate fântânile din care puteau bea otomanii în timpul înaintării lor. Dar nu s-a oprit aici. El a găsit bărbați și femei care sufereau de tuberculoză, sifilis sau lepră și i-a trimis să se infiltreze în armata otomană și să răspândească boala.
Cuplate cu atacuri sporadice și alte forme de război de gherilă, aceste tactici au slăbit armata otomană. Când au ajuns în cele din urmă în capitala Țării Românești, Târgoviște, au găsit o pădure a morților care îi aștepta. Peste 20.000 de bărbați, femei și copii au fost prinși în țeapă în jurul orașului, care era gol.
Acei oameni nu erau locuitorii orașului, ci turcii pe care Vlad Țepeș îi capturase în timpul raidurilor sale asupra țărilor otomane. Femei cu copii au fost trași în țeapă. Uneori, bebelușii morți erau cusuți la sânii mamei lor. Acest lucru a creat un spectacol cu adevărat oribil. Când armata otomană a văzut această pădure de oameni morți, ei au abandonat campania și s-au întors acasă.
Ce i-a făcut însă unui călugăr este de neimaginat. Acesta l-a tras în țeapă cu tot cu măgarul din dotare. Motivul cruzimii? În mod obișnuit, călugării franciscani umblau desculți ca semn al umilinței. Călugărul acesta mergea prin Țara Românească călare pe un măgar și propovăduia cuvântul Domnului. După execuție din motive ce nu sunt menționate în izvoarele istorice, Țepeș a spus că, prin această execuție ciudată, i-a făcut „încălțări” călugărului.
Există multe mai multe povești oribile decât cele enumerate mai sus. De exemplu, conform manuscrisului din secolul al XV-lea „Povestea unui nebun însetat de sânge numit Dracula din Țara Românească” , de Michel Beheim, Vlad Țepeș obișnuia să facă picnicuri printre pădurile sale de morți. Chiar și-a înmuiat pâinea în sângele oamenilor în timp ce mânca.
Foto: Depositphotos.com
