Cu cât scade greutatea unui porc după tăiere? Cum se calculează greutatea porcului fără cântar?

13.12.2022
Cu cât scade greutatea unui porc după tăiere? Cum se calculează greutatea porcului fără cântar?

Carnea de porc este cel mai consumat tip de carne de către români. Drept urmare, în această perioadă a anului, foarte mulți concetățeni caută să cumpere un porc în viu pentru a îl tăia. Cei mai mulți aleg această variantă în locul cărnii din magazin din cauza prețului mai mic pe kilogram, în schimb alții taie porcul în gospodărie pentru că vor să respecte tradițiile de la străbuni.

Românii au fost învățați încă din cele mai vechi timpuri să aibă pe masa de sărbători carne de porc. În felul acesta, foarte mulți achiziționează un astfel de animal în viu, după care îl taie fie în ograda proprie fie în gospodăria celui de unde l-a achiziționat. Oamenii aleg această variantă în loc să cumpere carne direct din magazin, considerând că este mult mai sănătoasă deoarece animalul nu a fost crescut forțat și a stat într-un mediu liber.

Am ales să cumpăr porc în viu, fiindcă știu cum a fost crescut animalul. Porcul nu a fost îndopat cu mâncare să crească artificial şi a trăit într-un mediu în care nu a fost stresat. Vă spun din proprie experiență că, la gust, carnea de porc din magazin nu se poate compara cu cea venită de la un porc abia tăiat, a declarat Florea Gică, un cetățean care a cumpărat porc în viu, pentru shtiu.ro.

Ce greutate are porcul după tăiere?

Potrivit specialiștilor în domeniu, fiecare porc pierde în greutate aproximativ 15% după tăiere, doar prin scurgerea sângelui. Imediat după sacrificare, porcul este pârlit și curățat de păr pentru a putea fi consumat șoriciul. Ulterior, acesta este tranșat iar intestinele și burta îi sunt curățate, astfel că greutatea animalului ajunge să scadă cu un procent cuprins între 25 și 28% față de momentul când era viu.

Cum se calculează greutatea porcului fără cântar?

Nu multă lume știe că greutatea unui porc poate fi aflată și fără un cântar. Formula de calcul este una simplă și oricine o poate realiza. Așadar, prima dată se măsoară lungimea porcului (L), din spatele urechilor până unde începe coada. După aceea, se măsoară circumferința animalului (C), în spatele picioarelor din față. Greutatea cu aproximație a animalului va fi notată în formula de calcul cu litera G.

Iată formula de calcul: G = C x C X L x 69,3

Trebuie precizat că 69,3 este constanta de calcul. Specialiștii în domeniu susțin că pentru a afla greutatea carcasei animalului, greutatea porcului se înmulțește cu 0,72. Așadar, dacă lungimea porcului măsoară 1,2 metri și circumferința ajunge la 1,4 metri, greutatea porcului va fi următoarea:

G = C X C X L x 69,3 = 1,2 X 1,2 X 1,4 X 69,3 = 139,7 kilograme.

Drept urmare, greutatea carcasei este următoarea: G X 0,72, adică 100,5 kilograme. Astfel, se poate observa că după tăiere porcul pierde 39 de kilograme din greutate.

Foto: Pexels.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce unirea înfăptuită de Mihai Viteazul nu a fost, de fapt, o unire în adevăratul sens al cuvântului?
De ce unirea înfăptuită de Mihai Viteazul nu a fost, de fapt, o unire în adevăratul sens al cuvântului?
În cărțile de istorie românești stă scris că Mihai Viteazul este domnitorul care a realizat prima unire a celor trei principate: Transilvania, Moldova și Țara Românească. Evenimentul avea... citește tot
Aur și nu prea! Cât aur conține o medalie olimpică de la Paris și cât valorează? O medalie de bronz valorează 12 dolari
Aur și nu prea! Cât aur conține o medalie olimpică de la Paris și cât valorează? O medalie de bronz valorează 12 dolari
329 de sportivi au fost premiați cu medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. România s-a clasat pe poziția numărul 23 în clasamentul pe țări cu 3 medalii de aur obținute. 12 sportivi... citește tot
Ciolacu a luat BAC-ul cu 7.03. Cine câștigă alegerile prezidențiale doar după nota de la BAC?
Ciolacu a luat BAC-ul cu 7.03. Cine câștigă alegerile prezidențiale doar după nota de la BAC?
Întrebat în cadrul unei conferințe de presă ce notă a luat la Bacalaureat, Marcel Ciolacu a afirmat că nu-și amintește. O zi mai târziu, premierul a transmis printr-un mesaj video pe Tik Tok... citește tot