Cum a ajuns Raiffeisen în România?
După căderea comunismului piața din România a fost liberalizată, astfel că în țara noastră au apărut totmai multe companii străine. Sectorul bancar s-a dezvoltat de la an la an și astăzi reprezintă unul dintre motorele economiei. Banca Raiffeisen reprezintă una dintre cele mai importante bănci din România, cu peste două milioane de clienți.
În ce an a intrat Raiffeisen pe piața din România?
Raiffeisen este o companie austriacă, banca din România fiind o subsidiară a băncii centrale Raiffeisen Zentralbank. Potrivit Wikipedia.org, Raiffeisen Bank România a apărut prin fuziunea, încheiată în iunie 2002, a celor două entități deținute de Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG (RZB) în țara noastră: Raiffeisenbank (România), înființată în 1998 ca subsidiară a Grupului RZB și Banca Agricolă, achiziționată în anul 2001.
Compania austriacă a testat piața din România încă din anul 1994, iar în 1998 a deschis prima filială în București. Reprezentanța a oferit servicii și produse pentru companii și ulteior și pentru persoane fizice.
De atunci, această bancă a fost într-o continuă dezvoltare ajungând să aibă peste două milioane de clienți. Potrivit datelor oficiale, activele băncii în anul 2021 au atins cifra de 59,2 miliarde de lei, iar profitul net a ajuns la 788 de milioane de lei, adică 160 de milioane de euro, cu 22% mai mare decât în 2020. Cifre impresionante într-o țară în care salariul minim pe economie net este puțin peste 300 de euro.
Fără îndoială creșterea profitului nostru a fost direct influențată de implicarea băncii în sprijinirea economiei românești, a clienților și a partenerilor noștri, dar și de comportamentul de plată foarte bun al clienților pe parcursul anului 2021, peste așteptările noastre, se arată pe site-ul băncii.
Companiile austriece sabotate de români
După refuzul Austriei de a primi România în spațiul Schengen, cetățenii români au început să saboteze oarecum companiile austriece din țara noastră. Printre acestea se numără și banca Raiffeisen care a pierdut un număr important de clienți. Ba mai mult, câteva companii de stat și-au mutat conturile la CEC Bank, o bancă unde statul român este acționar majoritar.
Foto: idevice.ro