Cum a evadat Prințul „Bâzu” Cantacuzino din România comunistă?

Prințul Constantin „Bâzu” Cantacuzino a fost unul dintre piloții de elită din cel de-al Doilea Război Mondial. Faimos, dar puțin cunoscut cu adevărat. Puțini știu cât de dedicat era în tot ceea ce făcea, indiferent că era vorba despre un banal concurs de acrobație sau mai ales de o misiune de luptă. Iar descendenţa sa îl recomanda ca pe un om destoinic şi cu mult curaj.

Cine a fost „Bâzu” Cantacuzino?

Născut la 11 noiembrie 1905, la Bucureşti, „Bâzu” Cantacuzino a fost fiul lui Mihai Cantacuzino şi al Mariei Rosetti-Teşcani.

Copilărește la moşia familiei sale, dar la vârsta de 12 ani, în timpul ocupaţiei germane din perioada 1917-1918, este nevoit să se refugieze la Iași. Aici, conduce pentru prima dată un automobil, iar un an mai târziu este iniţiat în vânătoare de unchiul său, care îi dăruieşte o puşcă, scrie Historia.ro.

Absolvă în 1923 studiile liceale la o şcoală particulară din Elveţia. De altfel, aici avea să descopere hocheiul, sport care îl propulsează la lotul național unde devine chiar căpitan (1931-1937).

În anul 1933 obține brevetul de pilot de turism. Datorită remarcabilelor sale calităţi de pilot este angajat ca personal navigant civil la compania LARES (n.n. – Liniile Aeriene Exploatate de Stat), unde nu peste mult timp ajunge pilot-şef.

Anul următor primește brevetul de pilot de război și câștigă primul său concurs de acrobație, Cupa Ghica, care era cel mai important concurs al vremii.

După o tentativă eșuată de a efectua un zbor în jurul lumii și de a stabili un record de viteză pe ruta Londra-Cape Town, la 3 mai 1941, este repartizat, în secret, în caz de război, ca locotenent în rezervă la Flotila 1 vânătoare.

Cel mai bun pilot român din război

O lună mai târziu se oferă voluntar şi pleacă pe front, unde luptă pe un avion „Hurricane” de fabricaţie britanică. Doboară patru avioane inamice plus alte două neconfirmate.

În luptele aeriene împotriva sovieticilor, americanilor şi germanilor, este necruţător, înregistrând 63 de victorii pe Frontul de Est. Este declarat cel mai bun pilot militar, chiar dacă nu a fost niciodată un militar de carieră.

În septembrie 1941 este demobilizat deoarece „întreţine relaţii intime cu o neariană, Nadia Herescu” şi este înconjurat „numai de evrei”. Serviciile Secrete de Informaţii îl urmăresc pas cu pas şi notează totul într-un dosar personal, iar Bâzu este transferat la LARES, care avea să devină mai târziu TARS (n.n. – Transporturile Aeriene Româno-Sovietice).

Sătul de piedicile ce i se pun pentru a reveni pe front, Cantacuzino redactează un memoriu pe care i-l adresează şefului statului, Mareşalul Ion Antonescu.

Ca urmare, la 1 mai 1943, pleacă pe front și în luna august este avansat la gradul de căpitan şi decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” cls. III, cea mai înaltă distincţie de război din România.

După 23 august 1944, căpitanul Cantacuzino a purtat misiuni de luptă împotriva aviaţiei germane care urmărea bombardarea Bucureştiului şi zona petrolieră a Văii Prahovei, apoi misiuni întreprinse de Armata Română pentru eliberarea Ardealului de Nord şi susţinerea în continuare a frontului din vest.

Cum a scăpat de comuniști?

După încetarea războiului, în 1946, în contextul zborurilor ilegale, care se înmulțesc, mulţi piloţi sunt confruntaţi cu perspectiva concedierii sau condamnării la închisoare fiindcă au luptat pe Frontul de Est împotriva Uniunii Sovietice, Constantin Cantacuzino este oprit de la zboruri pe cursele externe şi reţinut la sol, în poziţii administrative.

În primăvara anului 1948, pentru Cantacuzino se iveşte o speranţă de a părăsi țara unde se instaurase regimul comunist. Astfel, el putea să-și urmeze mama și rudele, care plecaseră din România în urmă cu doi ani.

În lipsă acută de piloţi pentru o cursă externă, el este solicitat ca pilot și profită la maximum de ocazie. Îşi depune demisia și dă curs solicitării. El se stabilește la Paris, ulterior mutându-se la Madrid. Așa începea viaţa în exil a celui mai pun pilot de vânătoare al României în cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1958, boala de stomac de care suferea din timpul războiului se agravează. Este internat de urgenţă la spital cu ulcer hemoragic, fiind supus unei intervenții chirurgicale. Din păcate, „Bâzu” Cantacuzino nu supravieţuieşte și se stinge în ziua de 26 mai. Avea numai 53 de ani.

Este înmormântat în cimitirul „Nuestra Señora de la Almudena” din Madrid. Fiica sa, Iona Cantacuzino, a plătit pentru descendenţa sa cu ani grei de închisoare. După eliberare, ea a emigrat în Franţa unde a fost cunoscută ca scriitoare sub numele de Oana Orlea.

Foto: Capturi YouTube